Auto / Taxe, Impozite si Asigurari

RCA Online: comparatoare si calculatoare de asigurari auto RCA

Un mod simplu de cumpara asigurare auto obligatorie este folosind unul din calculatoarele RCA. Afla de unde poti cumpara RCA online si ce trebuie sa stii.

RCA Online: comparatoare si calculatoare de asigurari auto RCA

Daca te urci la volanul unei masini pe teritoriul tarii noastre trebuie sa stii ca este obligatoriu sa vehiculul respectiv sa fie asigurat RCA, iar polita de asigurare trebuie sa fie bineinteles in perioada de valabilitate.

RCA-ul este o cheltuiala in plus pe langa carburanti, reparatii si costul de achizitie al unei masini, dar obligativitatea acesteia este un lucru bun, precum voi incerca sa explic in capitolul urmator.

Cel mai simplu mod de a cumpara asigurare auto obligatorie este folosind unul din multele calculatoare si comparatoare RCA online. Vom vedea impreuna in acest articol de unde o poti cumpara si ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie RCA.

Ce este asigurarea RCA?

Sa incepem cu inceputul, adica explicarea conceptul de RCA (Asigurare de Raspundere Civila Auto). Acest tip de asigurare este folosita pentru plata despagubirilor unei terte persoane implicate intr-un accident rutier cu cel care a incheiat polita RCA. Pe scurt, nu tu esti beneficiarul direct al politei, asiguratorul tau fiind cel care plateste despagubirile persoanelor implicate intr-un accident rutier cauzat de tine.

Asigurare de Raspundere Civila Auto RCA
Sursa: Freepik

Politele RCA acopera pagube materiale si morale, vatamari corporale (inclusiv deces), pagube cauzate de imposibilitatea utilizarii masinii avariate si cheltuieli de judecata, pagube care altfel ar fi trebuit sa fie platite de catre asiguratul raspunzator de accident. Cum aceste pagube pot fi foarte insemnate obligativitatea asigurarii RCA este un lucru foarte bun atat pentru cel care a produs paguba cat si pentru pagubit.

Ghid RCA: daca vrei sa afli mai multe detalii despre asigurarile RCA iti recomand acest ghid in format PDF publicat de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara). Alternativ poti apela linia telefonica gratuita ASF la numarul Telverde 0800 825 627.

Asigurarea RCA trebuie incheiata obligatoriu inainte de inscrierea in circulatie a unui automobil si in clipa in care expira polita veche. Multa lume nu stie, insa este obligatoriu sa ai o polita RCA valabila pentru un vehicul inregistrat/inmatriculat, chiar daca nu il folosesti si il tii in parcare.

Incepand cu anul 2017 asigurarea RCA a fost inlocuita cu un contract pentru RCA, ceea ce inseamna ca pentru neplata la timp a ratelor de asigurare poti fi executat silit. De asemenea contractul RCA va putea fi suspendat cand masina nu este folosita efectiv, lucru valabil doar in cazul suspendarii dreptului de circulatie sau pe perioada imobilizarii vehiculului.

model polita de asigurare obligatorie RCA
Model polita de asigurare obligatorie RCA

Polita trebuie incheiata de posesorul de drept al autovehicului sau persoana pe numele careia se va inmatricula masina. Incepand cu 2017, contractul RCA se poate incheia pe o perioada cuprinsa intre o luna si 12 luni de zile (multiplu de o luna) si este obligatorie in toate tarile europene, nu doar pe teritoriul Uniunii Europeane. Plata valorii contractului RCA se poate face integral la inceputul perioadei de valabilitate sau in rate.

Limitele de despagubire, stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiara, sunt de 1.000.000 EUR pentru pagube materiale si 5.000.000 EUR pentru vatamari corporale si decese. Daca pagubele depasesc acesta limite, diferenta va fi platita de cel nevinovat, implicat in accident, din propriul buzunar, avand apoi optiunea de a da in judecata vinovatul accidentului, pentru recuperarea banilor. Durerea pagubitilor va fi calculata in premiera incepand cu 2017 printr-un sistem de puncte care tine cont de o evaluare al nivelului suferintei victimelor conform unui sistem pus la punct de Institutul National de Medicina Legala. Fiecare punct traumatic are valoarea a doua salarii de baza minime brute la nivelul tarii.

Tot anul acesta a fost introdusa posibilitatea de compensare directa intre asiguratorii RCA, adica cei pagubiti pot cere despagubiri propriului asigurator, nu asiguratorului soferului vinovat. Trebuie insa indeplinite o serie de conditii pentru a putea fi folosita metoda compensarii directe: (1) accidentul s-a produs pe teritoriul Romaniei, (2) masinile implicate in accident sunt inmatriculate in Romania, (3) daunele au fost produse doar masinilor implicate, (4) vehiculele implicate au polita RCA valabila si (5) nu au avut loc vatamari corporale.

De retinut: Rovigneta este o taxa suplimentara (denumita si taxa de drum), platita obligatoriu de cei care circula in afara localitatilor, si nu are nicio legatura cu asigurarea obligatorie RCA. Valoarea rovignetei este identica, indiferent de unde o cumperi. Poti calcula valoarea rovignetei in functie de tipul de autovehicul aici.

Ce este sistemul bonus-malus?

Un concept relativ nou introdus in zona asigurarilor obligatorii auto este prezenta unui sistem de bonificare al soferilor care conduc atent si nu produc accidente.

In functie de istoricul ultimilor ani masinile si posesorii acestora sunt incadrati fie in zona de Bonus (polite cu pret redus), fie in cea de Malus (polite mai scumpe).

In cazul persoanelor fizice care au mai multe masini li se aplica tuturor aceeasi clasa bonus-malus, cea mai favorabila persoanei respective. In cazul persoanelor juridice evaluarea se face individual per autoturism.

Verificarea gratuita a clasei bonus malus se poate face aici.

Informatiile obligatorii continute de o polita/contractul RCA

Chiar daca orice erori inscrise pe polita de asigurare sunt asumate de asigurator este bine sa verifici ca sunt prezente si corecte urmatoarele informatii:

  • informatiile de identificare a asiguratorului si persoanei asigurate
  • perioada de valabilitate (data inceput si data incetare polita)
  • limitele de despagubire maxime
  • valoarea primei de asigurare
  • clasa bonus-malus
  • datele tehnice ale vehicului inmatriculat
  • statele in care polita RCA este valabila

Cum verific daca am asigurare RCA valabila?

Ce faci daca ai uitat cand expira polita RCA si vrei sa verifici rapid valabilitatea asigurarii obligatorii auto? Din fericire ASF pune la dispozitie acest formular online, unde poti introduce numarul de inmatriculare sau seria caroseriei masinii tale si in cateva secunde ti se va spune compania de asigurari cu care ai incheiat polita, adresa filialei si perioada de valabilitate a politei curente, daca exista.

verificare valabilitate polita asigurare rca
Verificare online valabilitate polita asigurare RCA

OBS: Interogarea formularului online in cazul unei polite noi se poate face la cateva zile dupa emitere, interval necesar pentru adugarea acesteia in baza date

Constatarea daunelor in caz de accident

Daca in trecut persoana accidentata era nevoita sa se deplaseze la sediul asiguratorului, unde acesta constata daunele produse vehiculului si indica un service unde acesta putea fi reparat, lucrurile s-au schimbat semnificativ din 2017, in bine pentru soferi. Conform ultimelor reglementari ale ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara), constatarea daunelor de catre asigurator se face direct in service-ul auto indicat de pagubit.

Deci asiguratorul este cel care trebuie sa se deplaseze pana in service-ul indicat de posesorul politei/contractului RCA. Service-ul nu trebuie sa fie afiliat cu asiguratorul (cum se intampla in trecut), deci ramane la latitudinea celui implicat in accident unde doreste sa-si repare masina. Constatarea trebuie realizata in maxim 5 zile lucratoare de la producerea accidentului.

Ce fac daca ma accidenteaza cineva fara asigurare RCA?

OK, este obligatoriu sa ai RCA valabil, dar daca te intalnesti cu cineva care a uitat sa-si reinoiasca polita si esti implicat intr-un incident cu acesta? Din fericire exista portite de scapare in aceasta situatie, portite care nu presupun neaparat sa-ti platesti singur reparatia masinii sau pagubele produse de accident.

Prima optiune este asigurarea facultativa tip CASCO, care permite reparatia propriului vehicul pe banii asiguratorului. A doua optiune consta in actionarea in instanta a persoanei neasigurate care a provocat accidentul, proces care dureaza si ani de zile, timp in care vehiculul ramane nereparat daca nu iti permiti sa achiti costul acesteia.

asociatia non profit fpvs

Daca nu vrei sa recurgi la niciuna din aceste optiuni va trebui sa apelezi la FPVS (Fondul de Protectie al Victimelor Strazii), asociatia profesionala non-profit din care fac parte toti asiguratorii autorizati din Romania. FPVS va despabubi toate persoanele implicate in accidente cu alte persoane neasigurate RCA, urmand ca apoi sa actioneze in instanta vinovatul pentru a recupera valoarea pagubele platite.

Asigurarea obligatorie RCA vs facultativa CASCO

Am mentionat anterior asigurarea auto tip CASCO, asa ca voi incearca sa explic pe scurt ce face aceasta diferit fata de polita obligatorie RCA. Asigurarea de raspundere civila obligatorie acopera pagubele cauzate unei terte persoane din vina ta. CASCO iti permite si tie sa-ti repari vehiculul, fara a scoate bani din buzunar.

In plus, asigurarea tip CASCO acopera si o serie de alte situatii in care poate fi implicat vehiculul tau, cum ar fi daune cauzate de fenomene meteorologice (inundatii, rafale de vant puternice), cutremure, alunecari de teren, vandalism, incendii, explozii, ciocniri in care nu sunt implicate alte vehicule si chiar furtul masinii sau pierderea cheilor.

Acoperirea acestor situatii suplimentare face ca primele de asigurare CASCO sa fie de cateva ori mai mari decat cele RCA (poti sa-ti faci o idee despre costuri folosind un calculator online CASCO disponibil pe site-ul asiguratorului pe care ai pus ochii), majoritatea contractelor fiind insotite si de fransiza, adica o suma de bani platita obligatoriu de asigurat in cazul fiecarui incident care duce la crearea unui dosar de dauna acoperit de asigurator.

Mai simplu spus valoarea daunei minus valoarea fransizei este suma acoperita de asiguratorul politei CASCO.

De unde pot cumpara asigurare RCA online?

Voi incheia cu cateva linkuri catre site-uri de unde poti cumpara polite RCA online. Acestea pun la dispozitie un formular in care trebuie sa completezi cu atentie datele tale personale si ale vehiculului asigurat, urmand sa primesti o serie de cotatii de pret de la diversi asiguratori.

De unde putem cumpara RCA online:

  • Emag – comparator de polite RCA, livrare gratuita in tara si dovada imediata pe email, plata cu cardul;
  • RCA Ieftin – comparator RCA, rovignete, asigurari pentru locuinta.

Aceste site-uri actioneaza ca un broker de asigurari in numele companiei care furnizeaza asigurarea propriu-zisa. Numele acestei companii se va regasi pe documentele politei, nu numele brokerului de asigurari.

Mentiune: inainte de a contracta o asigurare RCA verificati pe site-ul ASF daca firma respectiva de asigurari are voie sa incheie astfel de asigurari pe teritoriul Romaniei. Lista actualizata de asiguratori autorizati o gasesti aici. Daca preferi sa apelezi la un broker de asigurari poti gasi o lista de firme autorizate aici.

In final, trebuie spus ca valoarea primelor de asigurare RCA nu difera daca optezi pentru metoda clasica, de a te duce in persoana la o firma de asigurari, insa online este mai comod, mai rapid si la fel de sigur. Daca stii si alte site-uri care ofera astfel de servicii nu ezita sa le mentionezi in sectiunea de comentarii si nu uita sa trimiti articolul celor interesati daca crezi ca ii ajuta informatiile prezentate aici. Drum bun!

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet