Auto / Financiare

Monitorul preturilor carburantilor: cum afli cel mai mic pret la pompa

In cautarea pretului cel mai mic a mai aparut o unealta oficiala, dezvoltata de Consiliul Concurentei: Monitorul Preturilor Carburantilor, unde poti verifica pretul pentru benzina, motorina si GPL intr-o anumita zona geografica.

Monitorul preturilor carburantilor: cum afli cel mai mic pret la pompa

Daca ai mai citit din articolele noastre ai observat probabil ca nu suntem adeptii produselor ieftine, cu orice pret. Cu toate acestea exista situatii in care nu merita sa platesti mai mult pentru un produs aproape identic (carburantii auto sunt un bun exemplu in acest sens).

Ne bucura deci sa vedem noul serviciu pus la dispozitia consumatorilor de catre Consiliul Concurentei, Monitorul Preturilor Carburantilor, o noua sectiune a comparatorului de preturi, care initial includea doar pretul alimentelor in marile lanturi de magazine.

Ce functii ofera Monitorul Preturilor Carburantilor?

Cum numele probabil deja il da de gol, Monitorul Preturilor Carburantilor permite compararea pretului pentru Benzina, Motorina si GPL in jurul locatiei utilizatorului, intr-o anumita localitate sau pe o ruta de deplasare stabilitate de tine.

Astfel, in teorie, vei putea verifica rapid unde se gaseste cel mai ieftin combustibil pentru masina ta. De ce spun in teorie? Pentru ca momentan sunt incluse in sistem doar retelele importante: Gazprom, Lukoil, MOL, OMV, Petrom, Rompetrol si Socar. Statiile independente lipsesc in totalitate, insa se pare ca vor putea fi introduse pe viitor, in functie de evolutia proiectului, adica de cat de popular se va dovedi in randul consumatorilor.

aplicatia de mobil

Comparatorul permite cautare in functie de tipul produsului, adica standard si premium, atat pentru benzina cat si motorina, insa nu exista posibilitatea de a selecta un tip de combustibil specific unui anumit lant de benzinarii (le gasesti insa mentionate in tabelul din articolul nostru).

Exista si posibilitatea de a cauta statii de incarcare electrica, insa eu nu am gasit niciuna in Bucuresti, deci probabil functionalitatea nu a fost inca implementata.

Filtrele de selectie ale comparatorului iti permit sa selectezi unul sau mai multe lanturi preferate si sa afisezi doar statii care ofera anumite servicii specifice precum WiFi gratuit, bancomat, achizitie de vinieta, taxa de pod samd.

Pentru a accesa comparatorul, pe langa site-ul oficial, mai ai la dispozitie si aplicatii de mobil pentru Android si iOS. Din ce am observat functionalitatea este identica in toate cele trei cazuri. Difera bineinteles modul in care sunt afisate informatiile pe aceste ecrane.

Cum functioneaza comparatorul?

Hai sa vedem in randurile urmatoare cum functioneaza comparatorul. Operarea acestuia este din fericire simpla si intuitiva:

1 – primul pas il reprezinta selectia tipului de produs dupa care se face cautarea. Optiunile disponibile sunt Benzina standard, Benzina premium, Motorina standard, Motorina premium, GPL si statii de incarcare electrica.

selectie produs

2 – pasul doi il reprezinta modalitatea de localizare. Implicit ti se va cere accesul la locatia calculatorului sau telefonului. Daca nu vrei sa oferi aceasta informatie ai din fericire optiunea de a selecta manual o localie pe harta, de a cauta o anumita localitate sau de a stabili o ruta cu localitate de plecare, destinatie si un punct intermediar. Am testat toate acest optiuni si par ca functioneaza corect.

modalitate localizare

3 – odata efectuata cautarea pe harta ti se afiseaza statiile de alimentare din zona, langa o lista de preturi si distante fata de locatie cautata. Poti sorta lista dupa pretul carburantului sau in functie de proximitate.

harta rezultate

4 – click pe oricare dintre statii si ti se afiseaza mai multe detalii, impreuna cu optiuni de navigare catre acea destinatie.

detalii statie de alimentare

Cat de proaspete si corecte sunt preturile afisate?

Daca ne luam dupa declaratiile oferite de presedintele Consiliului Concurentei, preturile sunt actualizate automat la un interval de doar cateva minute. Chiar daca legal benzinariile nu pot fi obligate sa participe la acest proiect se pare ca exista baza legala pentru amendarea celor care introduc preturi eronate in mod intentionat, deci daca observi o problema poti sa faci o sesizare la ANPC, daca esti convins ca problema nu este cauzata chiar de comparator.

Eu nu m-as grabi. Am impresia ca mai este de lucru la acest proiect. Pana de curand sectiunea pentru compararea preturilor alimentelor te intampina cu mesajul “Momentan Indisponibil”. Demersul mi se pare insa o initiativa destul de buna.

Ce mi se pare promitator insa este perspectiva de a oferi acces la datele monitorului dezvoltatorilor privati. Asta ar putea insemna afisarea preturilor la pompa direct in Google Maps si Waze. Deocamdata insa acest lucru nu este posibil.

Din putinele cautare pe care le-am efectuat cu noul comparator am impresia ca variatia preturilor carburantilor este destul de mica intre lanturi si statii de alimentare. Astfel, intr-un oras aglomerat precum Bucurestiul, nu prea are sens sa alegi o ruta ocolitoare in plina zi. Timpul petrecut in trafic si consumul suplimentare de carburant nu cred ca se justifica doar pentru a alimenta mai ieftin. Asta este insa pererea mea, asa ca sunt curios tu la ce concluzie ai ajuns.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet