Electrocasnice

Aparat de calcat vertical cu abur: cum functioneaza, avantaje si dezavantaje

Nu-ti place sa calci hainele? Nu esti singurul, insa poti folosi un aparat de calcat vertical cu abur, mult mai simplu de utilizat, mai rapid si totodata capabil sa protejeze materiale fine. Afla care sunt avantajele si dezavantajelor calcarii cu abur si cat costa un astfel de aparat.

Aparat de calcat vertical cu abur: cum functioneaza, avantaje si dezavantaje

Nu cred ca stiu prea multe persoane care indragesc sa calce, dar cu siguranta toata lumea isi doreste sa fie imbracata cu haine nesifonate. Fie ca ne place, fie ca nu, felul in care ne prezentam in societate conteaza mult, in special la crearea primei impresii. Exista multe domenii in care este obligatoriu sa fii imbracat nu doar cu haine elegante, dar si care cad impecabil pe tine.

Fierul de calcat este deci o necesitate, dar nu este singura alternativa pentru a indrepta hainele sifonate sau proaspat spalate. O relativ noua aparitie in domeniul casnic o reprezinta aparatul de calcat vertical cu aburi, folosit de mai multi ani in curatatoriilor profesionale. Fata de fierul de calcat tipic preturile sunt comparabile, deci nu este de mirare ca in anumite gospodarii aparatul de calcat cu aburi este un companion pentru primul.

Niciunul nu este un inlocuitor perfect pentru celalalt, ce-i drept, de aceea cred ca pe viitor este loc suficient pentru ambele. Inainte de a vedea care sunt avantajele unui aparat de calcat vertical cu aburi propun sa detaliez putin modul de functionare, ca sa intelegi cum difera de un fier de calcat tipic.

Principiul de functionare

Din punct de vedere constructiv, elementele principale ale unui aparat de calcat vertical sunt rezervorul cu apa, vaporizatorul (elementul care incinge stropii de apa pana cand este atinsa temperatura de vaporizare, adica o temperatura superioara celei de fierbere a apei), furtunul prin care circula aburul si capul de difuzie, cel care este plimbat peste tesaturi si prin care este distribuit uniform jetul de abur.

aparat de calcat cu abur portabil

Pe langa elementele principale de obicei este inclus si un stativ ajustabil pe inaltime cu diverse accesorii tip umeras pentru pantaloni, camasi, rochii samd si capete de schimb cu forme diferite si perii pentru capul de difuzie. Aceste accesorii ajuta in cazuri specifice, pentru netezirea anumitor tipuri de tesaturi si de haine.

O categorie separata de aparate de calcat cu abur o reprezinta cele portabile, care inglobeaza intr-un dispozitiv de dimeniunile unui feon rezervorul, vaporizatorul si duzele pentru abur. Aceste dispozitive sunt in special atractive de impachetat in bagajul de calatorie, in special daca este vorba de o deplasare in interes de serviciu.

Spre deosebire de fierul de calcat cu aburi, unde aburul este folosit pentru inmuierea materialului textil care este apoi indreptat de talpa fierbinte, in cazul aparatului de calcat vertical aburul este cel care inmoaie si indreapta cutele din material. Debitul de abur al unui aparat de calcat vertical este mai mare decat cel al unui fier de calcat traditional, de unde si dimensiunea mai mare a rezervorului de apa.

aparat de calcat cu abur pentru tesaturi fine
Vezi modele de aparate de calcat verticale cu abur

La ce se pricepe cel mai bine un aparat de calcat vertical cu abur

Trebuie spus de la bun inceput ca fierul de calcat clasic este in continuare cea mai buna optiune pentru indepartarea cutelor dure de pe haine sau pentru crearea acestora, daca vrei de exemplu sa calci pantalonii la dunga.

Aparatele verticale cu abur au insa o serie de avantaje derivate in principal din faptul ca nu necesita o masa de calcat, deci pot fi utilizate pentru a calca draperii si perdele fara a le mai scoate de pe galerie. Poti improspata  de asemenea pernele si lenjeria din dormitor.

Temperatura mare a jetului de abur poate fi folosita pentru a indeparta mirosurile nedorite si pentru a dezinfecta distrugand bacteriile la nevoie, fara a mai spala textile care nu prea se inteleg bine cu masina de spalat.

Daca ne uitam la domeniile in care aparatele de calcat cu abur sunt foarte populare, precum croitoria la comanda, vedem ca acestea sunt foarte eficiente pentru a reimprospata jachete, sacouri, textile crosetate sau decorate cu materiale care altfel ar fi distruse de un talpa unui fier de calcat fierbinte.

Citeste etichetele hainelor inainte de a le calca cu abur. Unele materiale pot fi distruse de umezeala si caldura jetului de abur, se pot decolora semnificativ sau li se pot desprinde cusaturile.

Din punctul meu de vedere aparatul de calcat vertical cu aburi este cea mai buna alegere calatorii, fiind micut, usor si rapid de folosit pentru a indrepta un tricou, o camasa sau o pereche de pantaloni.

moduri de calcat cu abur

Cele mai importante caracteristici cand cumperi

Fiind vorba de un electrocanic destul de diferit de un fier de calcat este si normal ca lista de caracteristici importante sa difere, deci daca te intereseaza sa cumperi asa ceva uite ce cred eu ca trebuie sa stii:

Portabilitate – cum am mai spus, exista doua tipuri principale de aparate, de voiaj – totul integrat intr-un singur aparat si de podea – cu rezevor, roti si cap de difuzie legat cu furtun de aparatul principal. Puterea modelelor de voiaj este evident mai mica, deci pentru acasa este bine sa investesti intr-un model de dimensiuni normale.

Debitul de abur – este cantitatea de abur exprimata in grame pe minut pe care este capabil aparatul sa o produca la putere maxima. De obicei discutam de valori in jur de 20-30 de grame pe minut. Cu cat mai mare acest numar cu atat te vei putea bucura de un jet de abur mai puternic, care poate indrepta si haine ceva mai sifonate.

Rezervorul de apa – te intereseaza in principal capacitatea exprimata in litri, ca sa poti aprecia cat de des trebuie reincarcat in timpul calcarii. La un debit de 20 de grame pe minut un aparat cu rezervor de 1 litru ar trebui sa functioneze la capacitate maxima timp de 50 de minute.

Al doilea aspect important este cat de usor poate fi umplut rezervorul. Din fericire majoritatea producatorilor ofera un rezervor detasabil, ce poate fi umplut direct de la chiuveta. Ideal este insa sa folosesti apa demineralizata (distilata) pentru a preveni depunerile de calcar.

Timpul de incalzire – fata de fierul de calcat obisnuit, un aparat cu aburi se incalzeste in cateva zeci de secunde, nu minute, deci poti incepe calcatul foarte repede. Valori tipice sunt 45 – 60 de secunde, dar exista si aparate mai rapide.

Jetul de abur are peste 100 de grade Celsius (temperatura de fierbere a apei la presiune atmosferica normala), deci ai grija sa nu te oparesti. Tine intotdeauna capul de difuzie indreptat spre haine, foloseste o manusa de protectie si opreste aparatul cand faci pauze, oricat de scurte ar fi acestea.

Timp de calcare continua – calcatul cu abur este destul de solicitant pentru componentele aparatului, in special pentru vaporizator si pentru cele care intra in contact direct cu jetul fierbinte de abur, de aceea producatorii specifica un interval de timp de calcare continua, dupa care aparatul se opreste (sau trebuie oprit) pentru a se putea raci corespunzator. Iti recomand sa cauti un model care poate functiona fara oprire cel putin 30 – 40 de minute, altfel vei prelungi mult prea mult sedinta de calcat.

calcare verticala pantaloni camasa

Capul de difuzie – in acest caz trebuie luate in calcul mai multe caracteristici, precum forma capului de difuzie, unde de preferat este un varf usor ascutit, ca sa poti patrunde si sub gulerul unei camasi de exemplu. Te mai intereseaza numarul de duze si dispunerea acestora, urmarind o dispersie cat mai uniforma a aburului si constructia talpii, unde materialele preferate sunt inoxul sau ceramica, ambele putand fi curatate usor.

Reglarea jetului de aburi – nu este o specificatie esentiala, dar cred ca este de dorit sa poti regla presiunea jetului de abur pentru a economisi energie si pentru a goli mai rar rezervorul de apa. Ideala este o rotita care iti permite sa selectezi nivelul de intensitate dorit sau tipul tetaturii pe care il calci.

Calcare orizontala – stiu ca suna ciudat, mai ales ca vorbim despre aparat de calcat pe verticala, insa e bine ca modelul ales de tine sa poata calca la nevoie si orizontal, ca sa nu te pomenesti ca picura apa din aparat sau ca jetul de abur urca in sus, in loc sa atinga tesatura.

Putere (W) – ca la multe alte electrocasnice si aparatele de calcat cu aburi consuma in general peste 1000 de Watti, cu modelele puternice urcand si pana la 3000 de Watti. Nu este vorba din fericire de putere maxima tot timpul, deci daca-l tii in priza o ora nu va consuma 3 kW.

aparat de calcat cu abur de podea

Lungime furtun si cablu de alimentare – la capitolul ergonomie cred ca trebuie sa fii atent la lungimea furtunului pentru abur: prea scurt si va trebui sa te apleci, prea lung si te vei incurca in el. Cablul de alimentare este un alt aspect important, in special la modelele de voiaj sau daca te deplasezi cu cel de podea prin camera ca sa ajungi la perdele sau la lenjeria de pe pat.

Stativ ajustabil cu umeras – este indispensabil pentru modelele de podea pentru ca doar asa vei putea calca foarte usor haine puse pe umeras. Ai nevoie ca cel putin o mana sa ramana libera, pentru a putea intinde materialul in timp ce treci cu jetul de aburi peste el.

Stativul ajustabil pe inaltime este cea mai buna optiune, pentru a intalta sau cobori umerasul la nivelul la care iti este cel mai comod sa calci. In partea de sus a stativului ar trebui sa se gaseasca un umeras pentru haine si pentru pantaloni sau cel putin o agatatoare pentru a putea folosi propriile umerase. Tot pe stativ ar trebui sa se gasesca si un lacas pentru capul de difuzie, in vederea depozitarii atunci cand aparatul este oprit sau in stand-by.

Roti pentru transport – chiar daca aceste aparate nu cantaresc foarte mult, un set de roti te poate ajuta sa il tragi usor dupa tine prin incapere.

Greutate – conteaza doar in cazul aparatelor portabile, deci ar trebui sa te orientezi catre un model cat mai usor, pentru ca iti vor obosi bratele repede daca vei calca 10 – 15 minute in continuu. Va trebui sa te astepti insa la o greutate de aproximativ un kilogram.

Mod ECO – este un mod de lucru optional care economiseste energie, in detrimentul puterii si temperaturii jetului de abur. Este util pentru ca se poate activa doar la nevoie.

Protectie la supraincalzire si rezervor gol – ca la orice mari consumatori de curent recomand aparate cu protectie la supraincalzire. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce accidente se pot intampla in cazul unui aparat de calcat vertical cu abur. De asemenea in cazul acestora m-as uita si la protectie in cazul golirii rezervorului cu apa. In ambele situatii aparatul trebuie sa se opreasca singur din motive de siguranta.

butoane de picior

Modulul de comanda – aparatele de calcat nu sunt rachete, deci nu iti doresti ceva complicat. Uite-te dupa butoane mari si usor accesibile, fie la baza aparatului, unde pot fi actionate cu piciorul, fie pe manerul capului de difuzie sau in partea de sus a stativului.

Sistem de decalcifiere si autocuratare – eu as privi cu putin scepticism aceste mecanisme. Nu in sensul ca trebuie sa le eviti, ci ca este bine sa nu te astepti ca ele sa functioneze perfect.

Adica va trebui sa cureti aparatul manual din cand in cand. Pe partea de decalcifiere poti preveni aceste proces sau il poti incetini folosind apa distilata, nu apa de la robinet.

Accesorii – nu in ultimul rand verifica si continutul pachetului, uitandu-te dupa capete cu diferite forme si perii pentru scame, manusa de protectie pentru mana care tine tesatura (de obicei mana stanga), placi rezistente la temperatura pentru a tine contra in zona gulerelor si a mansetelor si de ce nu o husa de depozitare pentru a nu se umple aparatul de praf in debara.

Modele recomandate de aparate de calcat verticale cu abur:

  • Seria Philips Steam & Go – aparate portabile cu rezervor de 60 – 70ml, 1000 – 1200 W putere si debit de 20 – 24 grame/minut;
  • Tefal Instant Control si Master Precision – 1500 – 1700 W putere, 1.5 sau 1.7 litri capacitate rezervor, 30-35 grame/minut debit, incalzire in 45 de secunde;
  • Star-Light Easy Go – putere 1100 W, rezervor de 250 ml, 0.8 kg greutate, talpa de inox, debit variabil 13 – 23 grame/minut;
  • Seria Daewoo DSG – putere maxima 1500 W, rezervor de 280 ml, placa de abur din inox, buton pentru abur continuu, incalzire in 30 de secunde, 60 g/min jet de abur;
  • Seria Heinner HGS – pana la 1630 W putere, rezervor detasabil de 250 ml, perie pentru pulovere, oprire automata;
  • Seria Victronic – modele de podea, pana la 1800 W putere, rezervor de 1.2 – 1.8 litri, stativ ajustabil.

Acestea cred eu ca sunt cele mai importante lucruri de stiut despre aparatele de calcat verticale cu abur. Sunt curios sa aud si de la tine daca ai experimentat asa ceva si cat de bine functioneaza in practica. Iar daca ai intrebari nu ezita sa le lasi mai jos intr-un comentariu.

Avatar pentru Shopniac
Ne place lucrul in echipa, asa ca articolele editate in colaborare sunt semnate de toti membrii Shopniac.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Un comentariu
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet