Chiar daca popularitatea serviciilor de streaming precum Netflix si HBO Go este in crestere si petrecem tot mai mult timp pe YouTube in loc sa mergem la cinema, trebuie sa recunosc ca experienta de vizionare a unui film de actiune pe un ecran gigant, cu sunet surround puternic si clar este inca de neegalat in sufrageria de acasa.
Da, este adevarat ca in ziua de azi poti cumpara un televizor cu diagonala de 130 – 150 cm la un pret foarte accesibil, la care mai pui si un sistem home cinema, dar tot nu ajungi la nivelul oferit de sistemele performante din cinematografe.
Viitorul se pare insa ca se va schimba in clipa in care tehnologia MicroLED va ajunge sa coste cat un televizor normal. Vorbim deci de ani de zile, insa prima generatie este deja disponibila de la Samsung si Sony. Hai sa vedem intai ce este, cum functioneaza microLED si de ce ne intereseaza.
Tehnologia microLED: avantaje si dezavantaje
Initial, cand am auzit de microLED, m-a atras cel mai mult faptul ca vorbim de module independente care poti fi combinate pentru a obtine un televizor cu diagonala mai mare. Adica un fel de LEGO pe care il poti aranja in ce forme si dimensiuni iti doresti.
M-am intrebat daca imbinarile modulelor vor fi vizibile, insa producatorii ne asigura ca nu vom avea aceasta problema.
MicroLED este insa si o tehnologie noua de ecran, care imbina avantajele LCD cu OLED. Fiecare pixel este format din trei sub-pixeli RGB (Red, Green, Blue – Rosu, Verde, Albastru), insa spre deosebire de tehnologia LCD, acestea sunt LED-uri care emit propria lumina, deci nu folosesc iluminare de fundal.
Asta se traduce printr-o luminozitate foarte buna, de 1500 – 2000 nits pentru perioade scurte de timp, unghiuri de vizualizare foarte largi, foarte multe culori (pana la 18 biti adancime de culoare) si o durabilitate excelenta de pana la 100.000 de ore de functionare. Continutul HDR va arata mai bine decat pe orice model actual. Asta se intampla cu tehnologia actuala, care va evolua cu siguranta de la generatie la generatie, deci pana va fi adoptata pe scara larga ne vom bucura de imagini si mai bune.
Ar trebui mentionat ca modularitatea inseamna si ca sunt posibile televizoare cu forme neobisnuite. Acasa nu ai ce face cu acest avantaj, mai ales ca va fi aproape imposibil sa gasesti continut video adaptat unei forme neobisnuite. In aplicatii comerciale insa acesta s-ar putea sa fie un avantaj important
Un alt avantaj care nu are neaparat legatura cu tehnologia microLED ar putea fi acela ca iti va fi mai simplu sa vinzi televizorul pe bucati. Este insa cam devreme sa ne gandim la asa ceva.
Ma gandesc si ca probabil vei putea folosi module de generatie diferita in acelasi televizor, ca un fel de upgrade de componente, dar nu cred ca vei aprecia diferentele de calitate a imaginii intre zonele care utilizeaza module diferite.
Un posibil dezavantaj, cel putin deocamdata este consumul de curent, cu un modul Samsung microLED urcand pana la 190 W. Asta inseamna ca un televizor cu diagonala mare ar putea consuma cateva mii de watti. Prin urmare e posibil sa ai nevoie de o retea electrica noua care sa suporte un consumator atat de mare. In plus, probabil ca un perete de module microLED va degaja si foarte multa caldura, buna iarna, dar vara s-ar putea sa se simta.
MicroLED versus QLED, OLED si LED (LCD)
In clipa de fata majoritatea televizoarelor vandute folosesc tehnologie LCD, adica un strat de cristale lichide iluminat din spate sau de sus/din lateral. Deci atat de laudatele modele LED nici macar nu folosesc LED-uri pentru afisarea propriu zisa a imaginii, ci doar pentru iluminarea cristalelor lichide.
La nivelul urmator avem televizoarele OLED, cu tehnologie emisiva, adica diode din material organic care emit propria lumina cand trece curent electric prin ele. Nivelul de negru este zero, deci contrastul este practic infinit, un avantaj al OLED-urilor. Din pacate natura organica a acestor ecrane inseamna ca in timp luminozitatea scade, calitatea imaginii degradandu-se. Vorbim de cativa ani buni insa, ca sa fim sinceri, deci nu un dezavantaj atat de important.
Undeva in devenire avem tehnologia QLED, de la Samsung, care se vrea un pas inainte fata de LCD/LED. Momentan insa televizoarele care poarta acest nume nu sunt de fapt QLED, cum am explicat deja in articolul despre QLED.
La final ramane microLED care cred eu ca va fi tehnologia castigatoare a viitorului. Unu, pentru ca va fi mai durabila ca OLED, doi, pentru ca ofera o imagine mai buna si trei, pentru ca permite obtinerea de televizoare de dimensiuni gigantice, daca se doreste acest lucru. Dispar totodata si dezavantajele asociate cu transportul si instalarea unui televizor mare.
Pentru majoritatea probabil insa un model de “doar” 2 – 2.5 metri construit din 4 – 6 module va fi suficient. Mai mult de atat si te vei lovi de problema spatiului. Daca folosesti deja un videoproiector stii cat de greu este sa gasesti un perete mare liber pentru proiectii.
Cat costa un televizor microLED?
Momentan doar Samsung si Sony vand astfel de televizoare modulare si doar catre firme, pentru motivul care cred ca il poti intui deja: sunt foarte scumpe. Modelele Samsung fac parte din familia The Wall, adica Peretele, un nume foarte bine ales.
Diagonalele disponibile urca pana la 292 inch (7.4 metri!) si rezolutie 8K. Exista si modele mai mici, adica 219 inch (rezolutie 6K), 146 inch (4K) sau 73 inch (Full HD). Stiu ca rezolutia pare destul de mica raportata la diagonala, insa trebuie sa ne gandim si ca vom privi de foarte departe aceste televizoare, pentru a putea cuprinde toata imaginea fara a face ping-pong tot timpul.
Modelele Sony din familia Crystal LED sunt si mai extreme, urcand pana la 790 inch (20 metri!) si rezolutie 8K. Nici in acest caz nu se stiu preturile exacte, insa se zvoneste ca pretul unui modul este de aproximativ 10.000 de dolari. Tinand cont ca modelul cel mai mare are nevoie de 576 de module rezulta un pret ceva mai mic de 6 milioane de dolari!
Din acest motiv spuneam la inceputul articolului ca vorbim despre tehnologia viitorului. Ca orice tehnologie noua pretul initial este prohibitiv, insa acesta va scadea automat odata cu adoptia din ce in ce mai mare. Avantajele fata de tehnologia existenta sunt reale, deci tot ce mai avem nevoie este de putina rabdare.