Reviews / Televizoare si Multimedia

Anker Soundcore Life 2 review: casti Bluetooth cu conectare pe fir

Conectare wireless Bluetooth si pe fir, autonomie buna, noise cancelling activ: Anker Soundcore Life 2 bifeaza la toate aceste capitole, plus vin si cu un pret bun. Ce mai poti cere de la aceste casti? Citeste review-ul pentru a afla punctele forte si pe cele slabe.

Anker Soundcore Life 2 review: casti Bluetooth cu conectare pe fir

De mai multi ani ma batea gandul sa investesc o suma mai mare de bani intr-o pereche de casti audio de calitate. Nu te gandi la sute de EURO, cat costa castile pentru audiofili, la care mai trebuie sa adaugi si costul unui amplificator, ci la un buget care sa bifeze cat mai multe din punctele din articolul despre castile audio.

Ce m-a oprit mereu a fost fragilitatea majoritatii modelelor, inclusiv cele din tipul popularitatii in randul iubitorilor de muzica. Chiar daca nu sunt adeptul zicalei “nu se mai fac lucruri de calitate ca altadata” cred ca in cazul castilor se cam aplica. Chiar si modele precum AudioTechnica M50x folosesc imbinari de plastic cu metal care vor ceda in timp. Review-urile negative ale utilizatorilor confirma acest lucru.

In plus, daca o pereche de casti pe fir era ce imi doream acum ceva timp, tendinta de a elimina batranul jack de 3.5 mm de pe telefoanele mobile m-a facut sa ma indrept intre timp catre alternativele wireless ce se conecteaza pe Bluetooth. Apare deci o noua problema, pentru ca o pereche buna wireless costa si mai mult, este mai grea si trebuie incarcata dupa cateva ore de auditie.

Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca exista destul de multe casti Bluetooth cu conectare pe fir, de care il poti folosi cand ramai fara baterie sau pentru a te bucura de o latenta audio foarte mica. Pana la urma m-am oprit la Anker Soundcore Life 2, o pereche de casti pe care am cumparat-o pentru uz personal. In randurile urmatoare iti voi impartasi propriile impresii dupa cateva saptamani de utilizare.

anker soundcore life 2 prim plan

Cui se adreseaza

Daca te uiti la specificatiile lui Anker Soundcore Life 2 este destul de clar ca producatorul se adreseaza celor interesati de casti Bluetooth cu anulare activa a zgomotului de fond, dar care nu isi permit sau nu doresc sa investeaza cateva sute de EURO pentru modele precum Bose Noise Cancelling Headphones 700, Sony WH-1000xM3 sau Microsoft Surface Headphones.

Nu este primul produs Anker pe care il cumpar, dupa doua boxe portabile din gama Soundcore si cateva cabluri USB. Impresia este ca Soundcore Life 2 urmeaza perfect filosofia brandului Anker de a oferi produse de calitate, dar nu de top, la preturi corecte.

Detaliile importante

  • Pret: ~60 de EURO
  • Difuzoare de 40 mm diametru
  • Design over-ear, closed-back
  • Conectare Bluetooth si pe fir cu jack de 3.5 mm
  • Izolare activa a zgomotului de fond – ANC
  • Autonomie wireless de peste 30 de ore, incarcare in 3 ore
  • Butoane control playback si volum
  • Functie de accentuare a bass-ului
  • Microfon pentru apeluri si conferinte
  • Cupe pliabile
  • Carcasa dura (hard case) pentru transport inclusa

Ce ne place

Cu exceptia benzii ajustabile pentru cap, care include si doua piese metalice, Soundcore Life 2 sunt facute in principal din plastic. Par insa destul de bine construite si nu scartaie cand le pui pe cap. Plaja de ajustare pare gandita pentru cei cu capul mare, deci nu ar trebui sa ai dificultati in a le ajusta perfect. Captuseala moale a benzii pentru cap ajuta si ea la capitolul confort si nu deranjeaza coafura (prea tare).

anker soundcore life 2 ajustare dimensiune

Castile sunt foarte confortabile de purtat perioade indelungate de timp pentru ca spuma cu memorie a cupelor este moale, suficient de groasa si placuta la atingere. Ajuta si faptul ca forta de prindere a cupelor pe urechi nu este prea puternica.

O temere la castile wireless este intotdeauna autonomia bateriei, care poate varia de la cateva ore la 10-20 de ore, in functie de model si dimensiuni. In cazul Anker Soundcore Life 2 autonomia este excelenta, de peste 30 de ore impreuna cu functia de noise cancellation activa sau 60 de ore pe fir, cu aceeasi functie activa. Daca le folosesti doar pe fir, fara ANC, autonomia este practic infinita. Nu am testat aceste valori, insa poti sa-ti spun sa timp de o luna am incarcat castile o singura data, preventiv, nu pentru ca era necesar acest lucru.

Raza de actiune depaseste cei 10 metri al Clasei 2 cu usurinta. Am reusit sa le folosesc fara probleme prin doi pereti grosi, cu usile de la camere inchise, la o distanta de aproximativ 15 metri.

Carcasa pentru transport inclusa de Anker in pachet este practica, arata destul de bine si este de o calitate peste medie. Peretii sunt duri, deci nu ar trebui sa ai probleme daca o bagi in rucsacul laptopului sau intr-o geanta in care se gasesc si alte obiecte contondente care ar putea zgaria sau deterioara castile.

Ca la multe alte casti Bluetooth si Soundcore Life 2 dispune de butoane dedicate pentru volum si Play/Pause, amplasate pe casca dreapta, impreuna cu portul de incarcare si jack-ul audio. Pe casca stanga se gasesc butoanele de pornire si activare ANC.

Am lasat la final partea cea mai importanta si anume performanta audio. Castile se aud mai mult decat decent cand vine vorba de auditie muzicala si in jocurile de actiune. Nu te astepta insa sa te dea pe spate.

Momentan se aud cel mai bine din toate boxele si castile pe care le am in casa, insa nu am investit niciodata prea multi bani pe partea de audio. Ar trebui sa tii cont si ca nu ma pot lauda cu o ureche muzicala dezvoltata, deci sunt sigur ca un audiofil ar putea sa faca cu ou si cu otet aceste casti destul de repede. Pana la urma este vorba de un produs care costa doar cativa zeci de EURO.

Ce nu ne place

Plangerea numarul unu pe care o am este ca transpiri foarte puternic din cauza materialului care acopera spuma cupelor. Este adevarat ca le-am testat vara, in luna august, insa nu ma astept ca lucrurile sa se schimbe cand vine iarna. La cateva minute dupa ce ai pus castile pe cap incep sa ti se incalzeasca urechile. Materialul nu lasa deloc aerul sa treaca, deci in timp senzatia se accentueaza.

anker soundcore life 2 casti bluetooth

In plus am impresia ca acest material se va dezintegra foarte repede. Am mai avut casti care foloseau materiale similare si dupa cativa ani de utilizare pielea sintetica incepe sa se crape si sa se rupa. Presupun ca la un moment voi inlocui acesta captuseala cu bureti cumparati de pe eBay sau AliExpress.

Anularea pasiva a zomotului de fond functioneaza destul de bine. Se vede ca izolarea buna a urechilor functioneaza, chiar daca are ca efect incalzirea urechilor. In clipa in care pui castile pe urechi se face brusc liniste. Nu sunt filtrate toate zgomotele, insa vei simti imediat diferenta. Ca exemplu, cand stau la calculator abia mai aud zgomotul tastelor si click-urile mouse-ului. Primele nu se mai aud aproape deloc, in timp ce click-urile par ca vin de undeva de foarte departe.

Din pacate insa functia activa este foarte slaba. Castile nu reusesc sa elimine zgomotele de pe strada, claxoanele si masinile care trec pe sub geamul apartamentului meu. Imi inchipui ca intr-un birou aglomerat si zgomotos nu vor face o vreo diferenta semnificativa. In plus odata activat modul activ apare si un fasait de fond destul de deranjant. Concluzia este ca nu ar trebui sa cumperi aceste casti pentru functia de anulare activa a zgomotului de fond.

anker soundcore life 2 noise cancelling activ

Castile se incarca pe microUSB, in conditiile in care tendinta este de a trece totul pe USB Type-C. Nu este o mare dezamagire, insa se putea mai bine. Anker ofera doar un cablu USB – microUSB, deci va trebui sa folosesti fie portul USB al calculatorului, laptop-ului sau un orice alt incarcator de telefon.

Din pacate nu exista un indicator al nivelului de incarcare si castile incep sa emita cate un sunet de atentionare la interval regulat de timp cand deja este prea tarziu si trebuie sa le pui la incarcat.

Functia BassUp se activeaza prin apasarea de doua ori a butonului Play/Pause. Din pacate castile nu dispun de niciun indicator pentru a verifica rapid daca acest mod este activ sau nu. Eu prefer sa il tin dezactivat pentru ca efectul imi creeaza impresia ca strica putin caracteristicile sunetului. Este vorba oricum de un egalizator software care se aplica peste sunetul de intrare in casti.

O ultima “suparare” este ca activarea functiei de anulare activa a zgomotului se face automat de fiecare data cand pornesti castile. Nu se retine selectie anterioara, insa o scurta apasare pe butonul dedicat ANC rezolva aceasta problema.

Nota: 8 din 10

De unde le cumperi?

Un motiv pentru care am optat pentru Anker Sondcore Life 2 este probabil si costul de achizitie, care variaza destul de mult in functie de promotiile derulate de producator. Acum cateva luni costau aproape 90 de EURO, insa le-am luat cu un discount semnificativ. Acum se gasesc la 60 de EURO pe Amazon.DE, fara niciun discount, pret la care cred ca merita considerate. La 80 – 90 de EURO incep sa apara modele care se aud mai bine.

Castile le mai gasesti si pe site-urile Amazon din US, FR, IT si ES. Preturile variaza si in functie de costul transportului, deci verifica pe toate aceste site-uri inainte sa dai comanda, mai ales in perioadele de promotii.

anker soundcore life 2 cupe intoarse

Mai exista si un pachet cadou special, la aproximativ 100 de EURO, care include o baterie externa, un adaptor pentru avion si cabluri audio/de incarcare rezistente acoperite cu un material textil. Personal nu cred ca merita diferenta de bani.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet