Gaming

Cum alegi un gamepad: controller pentru gaming pe PC si consola

Cea mai buna modalitate de a controla un joc de pe canapea este un gamepad, preferat de obicei de jucatorii ocazionali si de cei care folosesc console. Controller-ele devin incet populare si in randul utilizatorilor de PC. Afla care sunt avantajele, dezavantajele si cum alegi un gamepad bun si durabil.

Cum alegi un gamepad: controller pentru gaming pe PC si consola

Daca in trecut termenul de gamepad sau controller te ducea cu gandul la console de jocuri, nicidecum un accesoriu pentru un gamer adevarat a carui platforma preferata pentru jocuri era PC-ul, lucrurile au inceput sa se schimbe in ultimii ani.

Jucatorii ocazionali apreciaza cel mai mult gamepad-ul, in special daca se joaca direct pe televizor, de pe canapea. Acesta este si scenariul cel mai obisnuit pentru un gamepad, insa din ce in ce mai multe jocuri se preteaza folosirii unui controller dedicat. Motivul principal este acela ca jocurile sunt intai optimizate pentru consolele de jocuri, apoi sunt portate pe PC-urile cu Windows, de multe ori in mod defectuos. Asta inseamna ca modalitate de control nativa cu controller ofera o experienta mai buna decat combo-ul tastatura si mouse.

In plus producatorii au inceput sa scoata destul de multe modele de controllere compatibile nativ cu platforma Windows sau chiar cu multe telefoane cu Android sau iOS. Un telefon cat mai de gaming este insa recomandat pentru o experienta fluida in jocuri. Ai deci acum posibilitatea mai mult ca niciodata sa te joci jocurile preferate trecand de la o platforma la alta fara sa schimbi si modalitatea de control. Gamepad-urile sunt in clipa de fata cam cele mai accesibile accesorii dedicate jocurilor.

Hai sa vedem in continuare ce este mai exact un gamepad, care sunt avantajele si dezavantajele fata de alte modalitati de control din jocuri si care sunt cele mai importante caracteristici pe care trebuie sa le cunosti cand alegi un controller.

Ce este un gamepad mai exact?

De pe vremea primelor console pentru jocuri a existat necesitatea unui periferic pentru a putea controla miscarile si actiunile personajelor din jocuri. Primele controllere erau complet diferite de ceea ce intelegem in ziua de azi prin gamepad. Perifericele moderne sunt o evolutie continua pe baza tendintelor din domeniul jocurilor virtuale si a preferintelor utilizatorilor tipici.

Un gamepad este un controller dezvoltat exclusiv pentru a putea fi folosit in jocuri. Un controller poate fi folosit bineinteles si pentru a controla interfata consolei cand nu te joci, dar scopul principal il reprezinta jocurile. Foarte inedita insa este folosirea controllerelor de consola in domenii incompatibile cu gamingul, precum manevrarea dronelor aeriene si a submarinelor nucleare americane.

Daca este sa trasam cateva caracteristici comune gamepad-urilor din ziua de azi cred ca am vorbi despre cele doua mini-joystick-uri analogice simetrice, grupul de butoane din dreapta, D-pad-ul din stanga si triggerele din partea frontala. Configuratiile si formele difera cat de cat de la un model la altul, insa in mod normal acestea sunt butoanele la care trebuie sa te astepti.

gamepad sony dual shock 4
Gamepad modern – vezi modele

Exista bineinteles si gamepad-uri complet diferite, precum Steam Controller care utilizeaza doua touchpad-uri generoase in loc de mini-joystick-uri, insa cred ca este bine sa il incerci cateva ore inainte de a-l cumpara. Pe hartie pare compromisul ideal, insa eu personal nu am putut sa ma acomodez cu el.

Avantajele unui gamepad fata de combo-ul tastatura si mouse

Cred ca merita sa vorbim putin si despre gamepad-uri in comparatie cu combo-ul tastatura plus mouse, cel mai folosit in cazul gamerilor pe PC. De la bun inceput cred ca fiecare isi are propriul rol, bine definit, insa niciunul nu este perfect, deci asta inseamna ca de obicei nu poti renunta la unul in favoarea altuia.

Tastatura si mouse-ul vin cu avantajul flexibilitatii, putand fi folosite si in afara jocurilor. Altfel cum ai controla PC-ul, nu? Sunt insa impractice daca vrei sa le folosesti pentru a te juca de pe canapea (poate daca optezi pentru un accesoriu destul de incomod precum Corsair Lapdog). Comoditatea utilizarii unui gamepad este imposibil de atins de alte tipuri de controllere pentru jocuri.

Precizia in jocurile tip shooter si de strategie este insa un atu al tastaturii si al mouse-ului. N-o sa vezi prea curand jucatori competitivi eSports campioni pe gamepad. In jocurile cu masini insa cele doua joystick-uri analogice fac minuni in mainile unui jucator priceput. Faptul ca poti apasa acceleratia progresiv, fata de 0 sau 100% in cazul tastaturii digitale face diferenta in multe jocuri.

Cum am spus deja, cea mai buna modalitate de control in jocurile de racing o reprezinta setul de volan cu pedale, insa acesta vine cu propriile neajunsuri: pretul foarte mare, este greu de instalat, ocupa loc semnificativ pe birou, iar controlul interfetei in afara simularii este greoi. Gamepad-ul ramane cea mai buna optiune pentru cei care doar se joaca.

controller gamepad jocuri

Ca nota personala, poti sa-ti spun ca am crescut pe PC, deci pentru mine este destul de greu sa ma obisnuiesc sa folosesc eficient un gamepad. Nu este imposibil, insa dupa ani buni de folosit tastatura si mouse-ul trecerea la gamepad implica o curba de invatare foarte lunga.

Specificatii importante pe care trebuie sa le stii

Chiar daca majoritatea gamepad-urilor sunt foarte asemanatoare ca functionalitate, diferente exista la multe capitole, diferente care pot duce la o experienta de utilizare semnificativ diferita. Mai jos le-am inclus pe acelea pe care le consider cele mai importante:

Butoanele – de departea cea mai importanta caracteristica este numarul de butoane, D-pad-uri, triggere analogice si mini-joystick-uri puse la dispozitie de gamepad. Sa nu fiu inteles gresit, nu ai nevoie de patru joystick-uri, zece triggere si cincizeci de butoane. Ar fi prea mult prea multe pentru doar zece degete, moment in care ergonomia are de suferit. Te intereseaza insa ca butoanele implicite folosite de controller-ul standard pentru platforma pe care ai pus ochii sa fie prezente. Orice altceva este un bonus, util sau nu, in functie de amplasarea butoanelor si senzatia tactila.

Compatibilitatea cu PC-uri si console – de la bun inceput trebuie sa-ti spun ca va fi imposibil sa gasesti un gamepad compatibil cu toate platformele de gaming posibile. Cel mai des vei gasi controllere dedicate pentru un singur tip de consola, apoi cele compatibile cu o consola sau generatie de console si cu Windows/Android.

In cazul in care vrei sa folosesti un controller standard de consola pe PC va trebui sa cumperi un adaptor special, daca exista unul (gamepad-urile oficiale pentru Xbox 360, Xbox One, Playstation 3, 4, fiind cele care pot fi adaptate de obicei). Daca in trecut suportul pentru gamepad in jocurile pentru Windows si Android era destul de slab in ultimul timp dezvoltatorii s-au desteptat, majoritatea titlurilor AAA lansate anul acesta pe PC putand fi jucate cu un gamepad. Nu strica insa sa verifici de doua ori suportul oferit de gamepad si de jocurile pe care intentionezi sa le rulezi.

controller playstation vs xbox

Conectivitate si alimentare – marea majoritate a controllerelor de azi sunt wireless, insa cu siguranta vei gasi si modele pe fir in ofertele magazinelor, avantajul principal al acestora fiind pretul, apoi pe locul doi faptul ca nu necesita alimentare, aceasta facandu-se prin fir. In cazul modelelor wireless libertatea de miscare nu este o problema, insa cat timp nu uiti sa incarci bateria din cand in cand.

Din fericire daca uiti sa faci asta poti utiliza majoritatea modelelor in timp ce se incarca (verifica insa daca acest lucru este posibil). O ultima mentiune pentru gamepad-urile fara fir este cea legata de modelele care folosesc baterii: evita-le cu orice pret. Nu sunt ecologice, bateriile trebuie schimbate la cateva ore, iar folosirea unor acumulatori reincarcabili inseamna ca gamepad-ul trebuie sa ia o pauza cat timp acumulatorii se incarca.

Force feedback – una din modalitatile de crestere a realismului in jocuri este folosirea force feedback-ului, adica un motor care vibreaza diferentiat in functie de interactiunile de pe ecran, simuland de exemplu lovirea unui parapet, impactul cu gloantele sau cu sabia inamicului.

Implementarea force feedback-ului de catre producatorii de gamepaduri difera destul de mult, deci in functie de puterea vibratiilor si capacitatea de a identifica directia de unde provin acestea creste sau scade imersiunea in spatiul virtual.

Forma ergonomica si constructia – atunci cand petreci ore in sir in fata televizorului incep sa conteze si lucruri precum greutatea controller-ului si forma acestuia. In cazul unui model care a fost proiectat si finisat dupa lungi sesiuni de testare va fi o placere sa-l folosesti fata e unul care iti va provoca dureri la incheieturi, in palme sau in varful degetelor.

gamepad scuf vantage controller

Tot pe partea de ergonomie eu as adauga si materialul care acopera suprafata controller-ului. Aici cred ca este de dorit o suprafata aderenta, insa care nu prinde amprente usor si care nu „transpira”. Calitatea butoanelor este si ea foarte importanta, in special mecanismul de click, feedback-ul oferit la apasare si plasticul utilizat in zonele de contact cu buricul degetelor.

Software de configurare – este vorba de software-ul de configurare pentru PC, modelele pentru consola fiind controlate si personalizate direct din interfata grafica a acesteia. Un software bun pentru PC permite maparea butoanelor si salvarea mai multor configuratii pentru incarcare ulterioara rapida.

Cateva modele de gamepad recomandate:

  • Microsoft Xbox One – controller wireless oficial compatibil cu variantele de Xbox One si optional PC (prin adaptor inclus sau care poate fi achizitionat separat), force feedback;
  • Sony DualShock 4 – controller wireless oficial pentru PS4, disponibil in mai multe variante de skin grafic, compatibil si cu PS2, PS4 si PS Vita, force feedback;
  • Trustmaster GPX – variante cu fir compatibile cu PC si Xbox 360 sau PS3, optional wireless;
  • Razer Gaming – modele de gaming premium, optional iluminare RGB;
  • Genesis – modele cu fir compatibile PC si optional PS3.

Cred ca am reusit sa acopar cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand alegi un gamepad nou. De cele mai multe ori modelele standard pentru Xbox si Playstation ofera cea mai buna experienta pe consolele respective, insa sunt destul de scumpe la achizitie in afara pachetul de baza, iar in cazul PC-urilor alegerea trebuie sa tina cont si de compatibilitatea cu aceasta platforma. Toate aceste lucruri aduc un avantaj important pentru cumparator: exista foarte multe optiuni aftermarket, cu preturi si capabilitati foarte variate. Daca vrei un gamepad cu siguranta se gaseste unul potrivit si pentru tine.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet