Dronele sunt o alta dovada ca tehnologia inovativa din domeniul militar isi face de obicei intrarea in scurt timp si in zona civila, cu aplicatii practice diferite bineinteles. Aeronavele fara pilot nu sunt o noutate in domeniul militar, insa in zona consumer abia recent am inceput sa vedem drone pentru filmari si fotografie aeriana. Tehnologia este in plina dezvoltare, noi si noi modele din ce in ce mai performante facandu-si aparitia in fiecare an.
In functie de capabilitati preturile pot varia foarte mult, de la cateva sute de lei pentru modele amator la zeci de mii de lei pentru drone profesionale, care pot fi configurate si modificate ulterior pentru diverse tipuri de aplicatii, nu doar pentru productie foto si video (supraveghere video de catre organele de ordine de exemplu).
Tinand cont de aceste diferente de pret este normal sa fii informat atunci cand te-ai hotarat ca viitorul tau gadget va fi o drona sau atunci cand vrei sa faci un cadou unui pasionat.
In randurile urmatoare vei afla care sunt tipurile principale de drone, ce specificatii urmaresti atunci cand selectezi un model si voi mentiona cateva aspecte legislative care tin de reglementarea utilizarii dronelor pe teritoriul tarii noastre.
Ce fel de drona trebuie sa alegi?
In mare exista trei categorii principale de drone care tin cont de continutul pachetului, de asamblare, de compatibilitatea cu camerele foto si video si de posibilitatile de upgrade/modificare ulterioara:
RTF (Ready to Fly) – sunt acele modele de drone care pot fi scoase din cutie si sunt gata de zbor dupa ce introduci bateria proaspat incarcata in aparat si eventual montezi elicile. Nu mai ai nevoie de nimic altceva, deci poti sa te bucuri imediat de achizitia ta. Sunt de obicei cele mai ieftine modele de drone, au autonomie si raza de actiune scazute, poate nici nu includ camera video sau posibilitate de a monta una.
Exista insa bineinteles si exceptii notabile, adica modele extrem de performante din gama semi-profesionala, de exemplu cele produse de DJI, un producator cu experienta vasta in constructia de aparate de zbor controlate de la distanta ce ofera si modele RTF bune.
BNF (Bind and Fly) – sunt acele drone aproape gata de a zbura, nefiind necesara asamblare sau achizitia de accesorii in plus fata de cele incluse in pachet, exceptie telecomanda (controller-ul), care trebuie cumparata separat si imperecheata (bind-uita) cu drona in sine. De ce ai vrea o drona BNF? Pentru ca iti poti alege singur o telecomanda cu mai multe optiuni de control in timpul zborului.
ARF (Almost ready to Fly) – aceste modele sunt raspunsul producatorilor consacrati la kiturile DIY (Do-it-Yourself), adica drone configurabile, care pot fi accesorizate in mica masura cu baterii mai mari, cu stabilizator pentru camera video, cu camera video produsa de altcineva, cu elici mai performante samd. Aceste drone vin in kituri pe care trebuie sa le asamblezi singur.
DIY (custom made) – utilizatorii profesionisti vor alege destul de des calea dronelor pe care ti le proiectezi singur pe baza componentelor pe care le gasesti in comert. Cu cat proiectul la care lucrezi este mai complicat cu atat mai mult vei avea nevoie de o drona DIY care sa corespunda cerintelor speciale. Filmarile pentru cinematografie care au nevoie sa utilizeze echipament video de cateva kilograme necesita drone foarte puternice, deci nu foarte rar sa intampla ca intreg aparatul de zbor cu accesoriile incluse sa depaseasca pragul de 100.000 de euro.
Vezi cele mai populare modele de drone |
In mod normal un utilizator incepe cu o drona RFT, pe care isi face mana, apoi trece la ATF sau DIY in clipa in care stapaneste foarte bine particularitatile zborului cu drona. Oricine poate investi cateva mii de lei intr-o drona de calitate, insa este foarte usor sa se aleaga praful de investitie daca nu stii s-o pilotezi si o scapi in lac sau o pierzi in tufisuri cand iese din raza de actiune a telecomenzii.
Inregistrarea dronelor pentru zboruri pe teritoriul Romaniei
Poate cel mai important aspect cand vine vorba de drone nu este alegerea modelului potrivit ci legislatia locala, care in clipa de fata incadreaza toate dronele in categoria aeronavelor civile fara pilot. Ce inseamna asta pentru posesorul de drona? Pai in primul rand inseamna ca esti pasibil de amenzi usturatoare si chiar inchisoare daca utilizezi drona fara autorizatie.
In primul si in primul rand trebuie sa iti inregistrezi drona la Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) si sa obtii un permis de zbor national daca drona are o greutate la decolare mai mare de 15 kg. Daca depaseste 20 de kilograme va trebui sa o si asiguri pentru daune provocate tertilor.
Detalii actualizate despre legislatia romana privind folosirea dronelor gasesti pe aceasta pagina.
Pe langa aceasta autorizatie trebuie sa obtii cate o aprobare pentru fiecare zbor pe care planuiesti sa-l faci in spatiul aerian roman (nu implica si zborurile in interiorul cladirilor). Din fericire aceasta aprobare se poate lua si telefonic. Detaliile de contact le gasesti tot in linkul de mai sus.
Toate aceste impedimente legale trebuie luate in serios, consecintele putand fi foarte grave atat pentru tine cat si pentru terte persoane. Trebuie avuta in vedere in primul rand siguranta zborurilor pe teritoriul tarii, in conditiile in care o drona de dimeniuni medii sau mari poate cauza daune serioase daca pica de la cateva sute de metri inaltime sau daca intra in contact cu alta aeronava care circula pe acel culoar de zbor in mod legal.
Reglementari similare exista si in alte tari deci informeaza-te inainte de a lua drona cu tine in vacanta in strainatate.
Ce specificatii trebuie sa ma intereseze la o drona?
Sa trecem acum la cea mai importanta parte a articolului si anume caracteristicile tehnice ale dronelor care diferentiaza intre ele modelele din oferta magazinelor.
Autonomia de zbor – este primul si cel mai important lucru cand vine vorba de drone: cat de mult duce bateria incarcata complet. Modelele foarte ieftine pot zbura maxim 10 minute, deci recomandarea este sa alegi o drona mai performanta, care rezista cel putin 15 minute. Modelele care costa cateva mii de lei sunt de obicei capabile sa zboare peste 20 de minute.
Atentie insa, aceste valori sunt pur informative. Pe vant puternic s-ar putea ca drona sa consume mai mult curent pentru a se stabiliza in aer la punct fix folosind elicile la turatie mai mare.
Nu ridica drona de la sol cu o baterie incarcata partial, chiar daca ai impresia ca nivelul de incarcare este suficient pentru treaba pe care trebuie s-o faci. Este recomandat sa iei mereu cu tine mai multe baterii de rezerva, mereu incarcate full.
Altitudinea maxima – este inaltimea maxima la care poate zbura o drona. Modelele profesionale pot zbura si pana la 2000-3000 de metri, adica suficient de sus incat sa ajunga pe culoarul de zbor al unui avion. Atentie deci cand pilotezi un astfel de model.
Daca folosesti dronele pentru productie video alege un model care poate zbura suficient de sus incat sa poti prinde in cadru obiectivul pe care vrei sa-l filmezi. O camera video cu obiectiv larg (wide) te poate ajuta sa reduci inaltimea necesara pentru panorama, dar va crea si efectul de distorsionare la marginile imaginii (fisheye), deci tint cont si de cerintele proiectului.
Raza de actiune a telecomenzii – un alt parametru extrem de important este raza de actiune a telecomenzii. Cu cat mai restrictiva cu atat mai mult va trebui sa fii atent cand o pilotezi. O drona care iese din raza de actiune de obicei se afla si in afara razei vizuale, deci este foarte usor sa o pierzi in natura, dar si in mediu urban.
Nu cadea totusi prada mirajului distantelor de cativa kilometri, pentru ca cel mai probabil nu vei indeparta drona mai departe de punctul in care nu o vezi cu usurinta, deci cateva sute de metri pana intr-un kilometru ar trebui sa fie suficient pentru cele mai multe situatii.
Masurile de siguranta – sunt doua tipuri de masuri de siguranta pentru o drona: cele care previn accidentarile si pagubele produsele persoanelor terte si cele care sunt menite a preveni distrugerea dronei si implicit inlocuirea acesteia. Pur si simplu nu poti repara o drona care a picat de la cativa zeci de metri inaltime pe ciment sau in apa. Cateva masuri de siguranta includ:
- Avertizare nivel baterie – ca sa stii cand trebuie sa aduci drona inapoi la baza;
- Avertizare iesire din raza de actiune a telecomenzii – ca sa nu indepartezi drona prea departe, in special daca a iesit in raza ta vizuala;
- Intoarcere la punctul de decolare – functie automata care se activeaza cand drona iese din raza de actiune sau cand bateria se apropie de limita minima;
- Aterizare automata la iesire din raza de actiune a telecomenzii – foarte important este ca drona sa aterizeze singura cand iese din raza telecomenzii, deci sa nu stea in aer pana cand ramane fara baterie. Gasirea ulterioara a dronei este o alta aventura;
- Detectie obstacole si evitare automata – permite in teorie zborul in interior sau in zone in care semnalul GPS este slab sau inexistent (pentru dronele care se ghideaza exclusiv dupa GPS). In practica tot trebuie sa fii atent la interior, pentru ca spatiul ingust va pune tot timpul probleme.
Camera video – daca vorbim de o drona cu camera video inclusa, ce nu poate fi inlocuita atunci te vor interesa parametrii modelului inclus, in special daca intentionezi sa faci productii video peste nivelul amator. Urmarestei deci specificatii precum rezolutie, memorie interna inclusa sau compatibilitate cu carduri de memorie, distanta focala a obiectivului, filtrele video incluse sau macar posibilitatea de a cumpara filtre extra (UV, polarizare, ND etc).
Daca drona poate fi dotata cu un model de camera video third party (in general camere de actiune) conteaza foarte mult compatibilitatea (tipul monturii, dimensiuni si greutate maxima). De asemenea iti doresti control pentru parametrii filmarii in timpul zborului (nu exclusiv inainte de decolare), ca sa nu fii nevoie sa intorci drona daca ai uitat sa-i dai drumul sau vrei sa schimbi cateva setari. Focalizarea la cerere in timpul filmarii (tap to focus) este indeosebi de utila pentru filmari clare.
Stabilizarea imaginii – chiar daca dronele sunt capabile sa zboare la punct fix (cele dotate cu GPS) in realitate zborul nu este niciodata lin, in special daca conditiile atmosferice includ rafale de vant sau cand filmezi in timp ce drona se deplaseaza. Stabilizarea imaginilor este cruciala in acest sens, deci cauta o drona cu un stabilizator performant, care nu va face ca imaginile de la camera sa fie tremurate sau sa iti induca ameteala.
Un stabilizator bun costa singur cateva sute de euro, deci citeste cu atent specificatiile producatorului inainte de a te arunca la un model ieftin. Exista stabilizare proasta si stabilizare buna.
Rezistenta la vant – nu este o specificatie tehnica din pacate, deci va trebui sa citesti review-urile altor cumparatori ca sa afli cat de bine se comporta drona la pale si rafale de vant. Ca regula generala o drona de dimensiuni mai mari si mai grea va fi mai stabila ca una de dimensiuni reduse.
Functii pentru video – aici este vorba de capacitatea dronei de a se stabiliza la punct fix, de a zbura intre doua puncte definite anterior, de a urmari un obiect, de a rabata picioarele pentru a nu intra in cadrul video sau de a zbura automat catre punctul indicat pe un ecran touchscreen (tap to fly).
Vizualizare imagini live la sol – majoritatea dronelor ieftine zboara “la neve”, adica nu stii daca ai incadrat bine obiectivul, nu stii in ce directie se indreapta, ce viteza are si alti parametri importanti pe care cu greu ii poti deduce vizual uitandu-te la drona.
Din fericire modelele avansate transmit telecomenzii imagini video live sau unui telefon sau tableta care este conectata prin WiFi la drona. Producatorii chiar includ de multe ori suport pentru telefon pe telecomanda. Aplicatiile cele mai bun includ peste fluxul video date de telemetrie precum viteza, altitudine, nivel baterie si alti parametri importanti.
Telecomanda – de obicei trebuie sa folosesti telefonul tau mobil sau tableta pentru feed-ul video si eventual controlul camerei, dar exista si suficiente modele care vin cu telecomanda care integreaza ecran si butoane de control pentru zbor si filmare/fotografiere. Mult prea multe controle pot deveni confuze in utilizare, prea putine si nu poti face tot ce iti doresti cu drona. Tu decizi cum e mai bine.
Rabatare brate si pliere elici pentru – este o tehnica pentru a reduce dimensiunile dronei pentru a putea fi usor transportata in rucsac sau intr-o geanta de mana. In realitate vrei un aparat de zbor cu componente fixe, care vor rezista bine la vibratii si socuri. Componentele rabatabile sunt mai susceptibile la slabirea suruburilor de exemplu.
Cutie pentru transport – pentru transport facil vrei o cutie de transport special conceputa de producator pentru a adaposti in siguranta drona complet asamblata, impreuna cu accesoriile, fiind gata de zbor in cateva secunde dupa ce deschizi cutia.
Greutate – sunt doua aspecte legate de greutate aici, si anume greutatea dronei, care duce la incadrarea ei legala in categorii diferite, cu legislatie diferita, si greutatea maxima suportata pentru camera video si subansamblul de stabilizare.
Utilizatorii profesionisti vor dori sa poata pune o incarcatura de cel putin 1 kg, chiar si mai mult pentru a asigura o calitate a imaginii fara repros. Greutatea mai mare a dronei are si avantajul ca ajuta la stabilizarea mai buna in vant, in special cand filmezi la inaltime.
Dimensiuni – o drona de dimensiuni mai mari va fi mai stabila in conditii meteo nefavorabile, dar si mai greu de transportat. Orice ai face exista un compromis.
Viteza maxima – am lasat la urma aceasta caracteristica pentru ca nu este atat de importanta. Drona o folosesti pentru filmari, nu pentru a face figuri de acrobatie. Sunt doua valori specificate de producator pentru viteza maxima, exprimata in metri pe secunda: viteza de ascensiune in plan vertical si viteza pentru zbor orizontal.
Modele recomandate de drone:
- Seria DJI Phantom 4 – model cu camera video 4K inclusa, altitudine maxima 6000 de metri, raza de actiune telecomanda 3.5 km, ghidare prin GPS si Glonass, autonomie 28 de minute;
- Seria DJI Inspire – modele cu camera video cu filmare 4K, raza telecomanda 5 km, altitudine maxima 4500m, autonomie 18 minute, ghidaj GPS si Glonass;
- Seria Parrot AR.Drone – rezolutie video 720p, autonomie 12 minute, control din smartphone sau tableta, raza de actiune 50 de metri;
Sper ca acest articol a reusit sa faca lumina cat de cat in lumea dronelor pentru consumatori. Cele de mai sus se aplica in general si modelelor semi-profesionale si profesionale. Daca ai intrebari sau observatii nu ezita sa le lasi intr-un comentariu mai jos.