Produsele de ingrijire si infrumusetare nu trebuie sa fie neaparat scumpe pentru a fi eficiente. Si produsele cosmetice ieftine te pot ajuta cand vrei sa ai grija de tine. De multe ori pretul pe care il platesti pe produsele premium nu reflecta doar costurile pentru realizarea produsului ci si pe cele implicate cu ambalajele luxoase in care vin, publicitatea pe care si-o fac brandurile mai scumpe, nu doar calitatea produsului.
Totodata este adevarat ca produsele scumpe pot ingloba in ele ingrediente active mai costisitoare, sunt obtinute in urma unor cercetari de laborator care pot sa fi durat si ani de zile pana s-a ajuns la formula in care sa fie scoase pe piata, dar pretul unui produs nu iti va garanta efectele pe care le astepti de la el.
Atunci cand alegi un produs pentru tine, cred ca cel mai bine este sa te documentezi inainte, sa vezi ce nevoi ai si abia apoi sa iei in considerare pretul. De exemplu, atunci cand gasesti doua produse care par sa fie formulate la fel si sa iti acopere nevoia, abia atunci alege in functie de pret. Pe de alta parte, oferta este atat de bogata, incat inainte de a decide de unde sa cumperi, cerceteaza mai intai preturile, in mai multe magazine, mai ales ca acum acestea sunt doar la un click distanta.
Nu spun ca produsele de ingrijire si infrumusetare de lux nu isi merita banii, dar atunci cand nu poti cheltui o avere pe produsele cosmetice, trebuie sa stii ca exista si produse cu preturi accesibile si care s-ar putea sa te ajute in demersul tau de ingrijire personala.
Prin urmare haide sa vedem cum putem avea grija de noi fara sa dam faliment. Selectia de mai jos este alegerea mea personala in materie de produse cosmetice ieftine si bune, am folosit majoritatea produselor, restul fiind pe lista mea de cumparaturi viitoare.
1. Rimmel London 24H Scandaleyes Waterproof Eyeliner Gel
Desi pare ca nu e pentru toata lumea, un tus de ochi poate face minuni atunci cand este aplicat bine si nu arata ca o linie tremurata, cum imi iese mie in majoritatea cazurilor. Si desi inca exersez trasarea liniei perfecte in coltul extern al ochiului m-am gandit ca trebuie totusi sa am si eu in trusa de machiaj un tus de ochi.
Si cum nu imi place sa dau multi bani pe ceva ce nu stiu daca voi putea folosi, am cautat un produs ieftin si bun. Dupa ce am citit pareri despre tusurile de ochi gel, am decis ca Scandaleyes Waterproof Eyeliner Gel este numai bun pentru inceput. Bineinteles ca m-a atras pretul de doar 18 lei pe care l-am platit.
Cand l-am incercat am descoperit ca este un gel cremos, usor de aplicat, si dupa ce ca e ieftin e si economicos. La simpla atingere a pensulei de suprafata produsului am o cantitate suficienta pentru jumatate de codita. Negrul este mat, intens si nu am nevoie de mai multe straturi. Se usuca repede, asa ca nu vei avea o dara neagra in pliul ochiului.
Ce nu imi place la el, dar inca nu stiu daca sa dau vina pe el sau pe lipsa mea de experienta, este pensula cu care vine, care mi se pare cam groasa si cu care nu pot trasa coditele acelea subtiri, care imi plac atat de mult, in colturile externe ale ochilor. Un alt minus pe care l-am gasit la acest liner este ca, desi este rezistent la apa si are in denumire 24H, vara nu rezista chiar atat de bine, si se sterge pe la colturi. Dar am auzit ca si alte gel linere de la case mai mari fac acest lucru, deci nu stiu daca pur si simplu vara nu-i ca iarna.
Pret: 18-29 de lei
Magazine: eMAG.ro, produsecosmetice.ro
2. Gel contur ochi Hofigal Viodana cu coenzima Q10
Zona ochilor este printre primele locuri in care se vad semnele imbatranirii. Prin urmare este si zona careia orice femeie ar trebui sa ii acorde o atentie deosebita. Multe femei asteapta sa implineasca varsta de 30 de ani pentru a-si ingriji pielea din jurul ochilor. Nimic mai gresit. Pielea din aceasta zona este chiar mai sensibila decat cea de pe fata, nu este sustinuta de niciun strat de grasime si este si mai mereu in miscare: cand razi, cand plangi, cand mijesti ochii in lumina puternica.
Cu cat mai devreme incepi sa o ingrijesti, cu atat mai multe sanse sa intarzii aparitia ridurilor in aceasta zona. Daca nu ai o crema care sa iti ingrijeasca zona din jurul ochilor, poti folosi cu succes crema ta de fata, insa daca e vara si folosesti o crema cu SPF, te sfatuiesc sa nu o aplici in apropierea ochilor pentru ca te va ustura daca iti intra in ochi.
Si daca nu vrei sa cheltui o avere pe o crema speciala pentru conturul ochilor, iti recomand gelul pentru conturul ochilor de la Hofigal, din gama Viodana. Are o textura lejera, aproape apoasa cand intra in contact cu pielea, care se absoarbe repede in piele. Este potrivit pentru ochi sensibili, si pe langa senzatia de catifelare si netezire, vei simti si o racorire a zonei, ceea ce il face potrivit pentru vara. Iarna insa poate ar trebui sa folosesti ceva mai gras, macar seara la culcare, mai ales daca tenul tau nu mai este la prima tinerete.
Pret: 10,90 lei.
Magazine: magazinele stradale de tip Plafar, iar online l-am gasit la Plantum.
3. Produsele Cosmetic Plant
Intr-o prima faza am vrut sa scriu doar despre crema antirid de noapte cu extract de catina, pe care o folosesc de ceva vreme si de care sunt multumita. Insa mai toate produsele brandului sunt cosmetice ieftine si am tot auzit de bine despre ele. Prin urmare le includ pe toate, pentru ca mi se par de incercat avand in vedere preturile foarte accesibile la care la gasim in magazine. In plus, este un brand 100% romanesc, ceea ce pentru mine este inca un punct forte.
Am mai incercat de la ei ceva sampoane, crema contur ochi Q10 + ceai verde precum si samponul hidratant regenerant cu ulei de argan si de ambele am fost multumita.
Ce poti cumpara de la Cosmetic Plant? Pai mai tot ce ai nevoie in materie de ingrijire personala: creme de fata hidratante, antirid, pentru toate tipurile de ten si pentru diverse probleme, demachiante si tonice, lotiuni de corp, creme de maini sau calcaie, sampoane, produse pentru protectie solara.
Urmatoarele pe lista mea de incercat sunt o emulsie pentru plaja cu SPF, o lotiune dupa plaja si o crema hidratanta pentru fata.
Preturile produselor: de la 10 la 30 de lei, in functie de gama si aplicatie.
Magazine: site-ul propriu Cosmetic Plant, Vegis.
4. Apa micelara Garnier
Daca esti in cautarea unui demachiant care sa iti curete foarte bine produsele de makeup de pe fata, sa nu iti lase tenul gras, dar nici senzatia de piele care strange, atunci ai nevoie de o apa micelara.
Apa micelara este un produs pentru curatarea tenului in care specialisti au reusit sa amestece uleiul cu apa. De fapt este vorba de un conglomerat de molecule de ulei suspendate in apa, numite micele. Acestea dizolva uleiurile de pe ten, curatandu-l in profunzime si indepartand odata cu ele si impuritatile adunate pe parcursul zilei.
Apa micelara poate fi folosita si pe post de lotiune tonica, dupa ce ai folosit un demachiant crema sau sub forma de lapte. Insa, datorita micelelor nici nu mai ai nevoie de demachiant, caci aceasta curata tenul in profunzime, lasandu-ti o senzatie de prospetime.
Ape micelare gasesti cam la toti producatorii de produse de ingrijire, dar dupa ce am incercat cateva si mai ieftine si mai scumpe, ti-o recomand pe cea in sticluta roz, de la Garnier, pentru piele sensibila. Pana acum nu am gasit una care sa o bata la raportul calitate/pret.
Exista si varianta care contine alcool, pentru ten mixt spre gras, dar daca nu vrei sa folosesti produse care contin alcool pe ten, alege-o pe cea roz, dedicata pielii sensibile.
Pret: in jur de 25 de lei pentru sticla de 400ml in supermarketuri, dar o gasesti si mai ieftin cand sunt promotii.
Magazine: notino.
5. Demachiant pentru ochi si buze, bifazic Balea
Atunci cand vine vorba de indepartarea machiajului, in special a celui rezistent la apa, cel mai eficient produs cred ca este un demachiant bifazic. Acest gen de demachiant indeparteaza delicat produsele de machiaj al ochilor, fara sa fie nevoie sa freci prea mult. Cum nici nu e indicat sa faci cu aceasta zona, care e mai sensibila.
Mai toti producatorii de cosmetice au in gama lor si un demachiant bifazic pentru ochi si buze. Iar in functie de brand pretul poate fi de la cateva zeci de lei, la sute de lei. Cel de la Balea este printre cele mai ieftine si este foarte eficient, chiar si cu produsele rezistente la apa.
Pret: ~ 10 lei
Magazine: magazinele DM
6. Lac de unghii Super Gel Rimmel
Nici unghiile nu trebuie uitate atunci cand vrei sa ai un aspect ingrijit. Iar daca nu esti adepta unghiilor cu gel si nici oja semipermanenta nu este o optiune pentru tine, atunci ai nevoie de o oja care se aplica usor, se usuca repede si rezista pe unghii cat mai mult. Chiar si acelea dintre noi care prefera sa mearga la salon pentru realizarea manichiurii si pedichiurii au nevoie de un lac de unghii acasa pentru cand trebuie sa isi faca singure unghiile.
Desi te-ai putea gandi ca daca tot e sa adaugi in trusa ta de ingrijire cateva nuante de oja, atunci e mai bine sa investeti in produse scumpe, iti recomand sa incerci intai lacurile de unghii Super Gel de la Rimmel pe care il gasesti care costa mai putin decat o manichiura facuta la salon. Si desi are un pret mic, este un lac de unghii foarte bun, care rezista si pana la o saptamana pe unghii, iar atunci cand se ia, nu sare de pe unghii, doar incepe sa se toceasca la varfuri.
Pret: 10-22 lei
Magazine: notino.
7. Sampon uscat Batiste
Cred ca toate avem zile cand nu ne vine sa iesim din casa pentru ca fie parul nu ne sta bine, fie nu mai avem timp sa il spalam. Dar ce bine ca traim in secolul XXI si producatorii de cosmetice au mai inventat ceva care sa ne ajute: samponul uscat.
Acestea nu doar ca te ajuta daca parul tau are tendinta de ingrasare si parca nu iti vine sa il speli in fiecare zi din aceasta cauza, dar si atunci cand esti invitata din scurt la o petrecere si nu mai ai timp sa te speli pe cap. Poate fi folosit insa si cand parul e proaspat spalat, dar are nevoie de volum sau textura atunci cand ti-l aranjezi.
Deci daca nu ai un sampon uscat in casa, te sfatuiesc sa il adaugi in colectia ta de produse de ingrijire, pentru ca este foarte util.
Pret: in jur de 20 de lei
Magazine: notino, supermarketuri
Cam asta este lista mea de produse de ingrijire si makeup ieftine. Daca mai stii si alte produse cosmetice ieftine de care esti multumita, nu ezita sa ni le semnalezi in zona de comentarii pentru ca toate suntem interesate de produse bune care ne lasa si cu bani in buzunare.
Te intereseaza mai multe produse de ingrijire personala si machiaj? Consulta lista noastra de magazine online de cosmetice si parfumuri.
Nuantator par Leganza recomand cu drag.E foarte bun si are nuante superbe.Nu afecteaza parul si rezista pana la 5-6 spalari.