Citeste in continuare si in urmatoarele 5 minute vei afla:
- ce beneficii pentru sanatate are o trambulina
- cum reduci riscurile de accidentare
- care sunt criteriile dupa care alegi o trambulina pentru copii
Ai la dispozitie cativa metri patrati de curte? Probabil copiii te-au rugat deja sa le cumperi o trambulina. Daca te ingrozeste gandul acesta, dar totusi vrei sa le faci pe plac celor mici fara a-i expune la riscuri inutile sper ca acest articol sa iti vina in ajutor.
Pe langa faptul ca le va aduce un zambet greu de ignorat, o trambulina ii poate tine ocupati in zilele calduroase de vara, le va mai consuma din energie si ii va mentine in forma. Intre noi fie vorba, trambulina se poate dovedi o idee de cadou excelenta si pentru adulti care vor sa se distreze.
Acest articol este despre trambulinele pentru copii, cele de exterior, dar trebuie sa stii ca exista si trambuline speciale pentru fitness, adica pentru exercitii fizice. Te poti distra si cu acestea, dar scopul lor este cu totul altul.
De ce sa ii cumperi o trambulina copilului tau si motive pentru a o folosi si tu
Pe langa distractie si bucurie o trambulina pentru copii se poate dovedi de ajutor si in feluri la care nu te-ai gandit pana acum. Specialistii spun ca folosirea unei trambuline poate ajuta la imbunatatirea echilibrului si a capacitatii de coordonare, de pozitionare in spatiu, intareste muschii, rezistenta fizica, puterea de concentrare, abdomenul si muschii inimii. O trambulina este deci buna si pentru sanatate.
Eu cred ca este o modalitate foarte cool de a face exercitii. S-ar putea sa nu iti iasa din prima, dar oricine poate invata sa foloseasca o trambulina daca se straduieste suficient.

Cele mai importante riscuri si ce poti sa faci pentru a le reduce
Pe cat de distractiva este o trambulina pentru copii pe atat de periculoasa poate fi daca cel mic sare necontrolat si se loveste. Acest risc exista orice s-ar spune, dar asta nu inseamna ca nu sunt lucruri pe care le poti face pentru a reduce acest risc pana la o limita acceptabila.
Trambulina pentru copii este gandita pentru a fi folosita de o singura persoana la un moment dat. Este probabil cea mai importanta regula pe care trebuie sa o invete cel mic. Chiar daca este distractiv sa se joace mai mult copii in acelasi timp asta este reteta pentru un dezastru care sta sa se intample.
Oricat de mult te-ai proteja riscul de a cadea pe langa trambulina nu ajunge niciodata la zero. De aceea este bine sa lasi cel putin cativa metri liberi in jurul trambulinei, fara obiecte dure pe care ai putea ateriza din greseala.
De asemenea este important sa citesti si sa respecti instructiunile de folosire si intretinere ale producatorului. Plasa pe care sari trebuie de exemplu schimbata la un interval de timp pentru ca isi va pierde proprietatile elastice si se poate rupe usor cand materialul imbatraneste.
Nu in ultimul timp asigura-te ca trambulina este instatala pe o suprafata perfect plana.
Cum alergi o trambulina: la ce sa te uiti cand cumperi
Diametrul – din cauza pretului si spatiului ocupa s-ar putea sa te tenteze ideea unei trambuline mai mici. Pentru siguranta insa e bine sa alegi un model cu diametru mai mare, de cel putin 3-4 metri, ca sa ai loc suficient pentru momentele de neatentie, cand te lasi dus de val.
Forma – in general trambulinele pentru copii sunt rotunde, dar exista si modele dreptunghiulare. Primele sunt insa cele recomandate pentru siguranta, pentru ca tind sa il duca pe saritor spre centru.
Structura de rezistenta – stabilitatea trambulinei este importanta pentru siguranta, iar un cadru metalic solid este singura optiune, dupa parerea mea. Uite-te deci la trambuline cu structura din tuburi groase de otel, cu picioare duble ce ofera stabilitate suprafetei de sarit si rezistenta sporita in timp, dupa mii de salturi si chiote de bucurie.

Arcurile – un numar mai mare de arcuri inseamna si o distribuire mai buna a fortelor, deci o stabilitate mai buna atunci cand sari si mai putina tensiune in materialul suprafetei elastice. In plus mai multe arcuri inseamna o sansa mai mica de a calca din greseala cu piciorul intr-un spatiu liber, daca arcurile nu sunt acoperite cu o protectie.
Arcuri multe si puternice inseamna ca suprafata pe care sari nu are nicio sansa sa atinga pamantul, chiar si atunci cand sari cu toata forta, incercand sa dobori un record personal.
Greutatea maxima suportata – te inteleg daca tragi cu ochiul la trambulina si astepti un moment prielnic sa o “incerci”, cand nu sta nimeni cu ochii pe tine. De aceea nu strica sa alegi un model care poate suporta si greutatea unui adult. Chiar daca in general trambulina va fi folosita de un singur copil o trambulina gandita pentru greutati sporite va fi si mai rezistenta.
Plasa de siguranta – desi exista si trambuline fara plasa de siguranta eu zic ca acestea trebuie evitate cu orice pret, chiar daca sunt mai ieftine. Recomandarea mea este sa alegi un model cu stalpi verticali intre care este intinsa o plasa de protectie care impiedica micul acrobat sa zboare in afara trambulinei. Uite-te si la cat de rezistenta este plasa si structura trambulinei.
Tot pentru siguranta acesta plasa ar fi bine sa fie dotata cu sistem dublu de siguranta: fermoar si clema de prindere, ca sa stea inchisa pana cand termini de jucat.
Protectie din spuma – oricat te-ai feri tot te vei lovi de stalpii verticali care sustin plasa de siguranta sau vei calca din greseala pe arcuri, deci daca aceste elemente cu care intri in contact sunt acopeirte cu o spuma moale riscul de a te rani scade semnificativ. O mentiune importanta este ca un strat mai gros de spuma va amortiza mai bine loviturile.
Materiale rezistente – montarea si demontarea trambulinei nu se face cat ai bate din palme, deci aproape sigur o vei tine afara cel putin cateva luni pe an, expusa la soare si intemperii, deci pentru o rezistenta mai buna in timp e bine sa alegi un model cu plasele si materialele textile rezistente UV. De asemenea tuburile folosite pentru structura trambulinei este bine sa fie facute din otel galvanizat, mult mai rezistent la coroziune.
Cateva modele recomandare de trambuline:
- Seria Mappy – trambulina cu plasa de protectie, cadru din metal galvanizat, diametre pana la 427 cm;
- Seria Plum Trampoline – trambuline hexagonale, rama din otel zincat, captuseala de siguranta;
- Seria Domyos – modele hexagonale sau circulare cu plasa de protectie si protectie pentru arcuri;
- Seria Action HQ – modele hexagonale sau circulare cu plasa de protectie, optional scara, protectie pentru arcuri si stalpii verticali.
Vezi mai multe modele pe Decathlon, eMAG, Nichiduta, Hervis, BeKid