Daca esti genul indemanatic caruia ii place sa se inhame la majoritatea muncilor din jurul casei atunci cu siguranta stii cat de important este sa folosesti unealta potrivita pentru lucrarea efectuata.
Asta inseamna sa investesti in arsenalul de unelte de bricolaj, insa si calitatea lucrarilor va creste semnificativ, fara frustrarea si problemele care apar atunci cand incerci sa faci totul din ciocan si patent.
In cazul lucrarilor de amenajari (home improvement) apare de foarte multe ori nevoia de a taia lucruri. Daca flexul, despre care am mai discutat, este bun pentru taieturi grosiere, cand vine vorba de taieri precise ai nevoie de un fierastra pendular, cunoscut si sub numele de fierastrau vertical. Este o unealta electrica bineinteles, deci nu o confunda cu fierastraul manual, clasicul bomfaier.
Ce materiale pot taia cu un fierastrau pendular?
Precizia vine bineinteles cu compromisuri, adica puterea de taiere a fierastraulul vertical este mai mica decat cea a polizorului unghiular. Nu vei putea taia foi de metale groase, armaturi, bari metalice solid, deci te vei limita la plastice, metale moi si lemn. Aici fierastraul pendular straluceste, oferind o precizie foarte buna pentru a decupa sau taia forme destul de complexe.
Lama folosita de un fierastrau pendular are doar 1 – 2 mm grosime si este destul de ingusta pentru a putea taia nu doar in linie dreapta, dar si in cerc sau pe alte trasee mai complexe. Cuplat cu faptul ca unele modele permit ajustarea unghiului de taiere, care implicit este 90 de grade, rezulta ca poti folosi fierastraiele pendulare nu doar pentru taieri de precizie, ci si pentru finisarea unor taieturi realizate anterior.
Desi nu este recomandat pentru metale, fierastraul vertical poate fi folosit in unele cazuri, precum pentru foile moi de aluminiu sau de tabla, insa exista pericolul deformarii marginilor in zona de taiere.
Nu doar atat, dar este recomandata folosirea unui lichide de racire, altfel panza se va uza mult mai rapid la taierea metalelor . O solutie ar fi ungerea piesei ce trebuie prelucrata. Prin ungere se lubrifiaza panza de taiere suficient pentru a preveni supraincalzirea acesteia. Va trebui sa iei si pauze mai dese pentru a-i da panzei suficient timp pentru racire.
Modele de fierastraie pendulare – vezi modele |
In general cele mai bune materiale pentru taiat cu un fierastrau vertical sunt: lemn natural, PAL, MDF, PVC, plexiglas si metale foarte moi sau foi foarte subtiri. In cazul metalului e bine sa stii ca pe langa pericolul uzarii foarte accentuate a panzei mai exista posibilitatea ca datorita efortului depus pentru inaintare sa deviezi in mod imprevizibil de la traseul dorit.
Pentru taieturi precise in metale mai dure in continuare cea mai buna solutie o reprezinta fierastraul circular, unde discul zimtat de diametru mare se aliniaza practic singur.
Pe langa materialele enumarate mai sus poti folosi un fierastrau pendular si pentru placi ceremice insa, valabil pentru orice tip de material, este important sa alegi tipul potrivit de panza.
Panza potrivita afecteaza viteza de taiere, profilul taieturii, felul in care sar achiile, dimensiunea acestora, efortul depus la taiere, practic cam tot ce tine de lucrarea respectiva. Panzele sunt consumabile care pot fi inlocuite foarte usor si la preturi derizorii, deci nu ai nicio scuza sa nu folosesti uneltele potrivite.
Caracteristicile tehnice de baza
Bun, acum ca ai cam inteles ce tipuri de lucrari sunt recomandate pentru un fierastrau pendular hai sa vedem si cum alegem un model bun, care sunt caracteristicile pe care trebuie sa le urmaresti si in final cateva recomandari de produse de calitate:
Tipul de taiere – denumirea alternativa de fierastrau vertical vine de la orientarea lamei, la 90 de grade fata de suprafata de taiere, dar si de la miscarea sus – jos a lamei, adica oscilatie verticala.
Pentru taieturi rapide sau in materiale mai groase, majoritatea modelelor de fierastraie verticale care misca lama si inainte – inapoi, adica ofera o miscare orbitala, pendulara. Ideal aceasta trebuie sa poata fi dezactivata, pentru a putea face taieturi mai fine. Taieturile efectuate cu o miscare orbitala a panzei sunt nu doar mai urate, dar si mai groase.
Miscarea pendulara ofera mai multe avantaje, nu doar cresterea puterii de taiere a aparatului, dar poate preveni si blocarea lamei in materiale prea groase, fiind deci o metoda de taiere mai sigura.
Viteza de oscilatie – a doua caracteristica importanta tine tot de taiere in sine, insa de data aceasta este vorba de viteza de oscilatie a panzei. Intervalul vizat de vitezear trebui sa fie undeva in zona 2500 – 3000 RPM, cu suficiente trepte intermediare pentru a putea ajusta aparatul in functie de materialul taiat. Cele moi au nevoie de o viteza mai mare de lucru pentru o taietura cat mai fina, in timp ce metalele de exemplu se taie la turatie mai joasa.
Adancimea de taiere – felul in care este proiectat aparatul conteaza cand vine vorba de adancimea de taiere. Degeaba cumperi un fierastrau vertical puternic, daca nu poti taia foarte adanc. De obicei producatorii specifica doua valori pentru adancimea maxima a taieturii: una pentru lemn (de ordinul centimetrilor) si una pentru metale (de ordinul milimetrilor).
Puterea motorului – ca si in cazul altor unelte electrice (power tools), in cazul fierastarielor verticale discutam despre optiuni cu acumulatori si modele alimentate direct de la retea. Din pacate nu exista un castigator clar, fiecare avand avantajele si dezavantajele sale.
De preferat este un model hibrid, cu motor ce poate fi alimentat atat de la baterii cat si cu curent alternativ, direct de la priza. Il vei putea folosi atat in lucrari unde ai o priza la indemana, cat si independent, daca este nevoie.
Motoarele cele mai fiabile, puternice si cu nivel redus de zgomot sunt cele fara perii (brushless), dar te vor costa mai mult. Ca putere este bine sa te orientezi catre unul care ofera in jur de 700 – 750 W, insa acestea nu sunt disponibile pe modelele cu baterii la preturi accesibile.
Alimentare – daca totusi esti nevoit sa cumperi un model cu acumulatori este bine sa te orientezi catre unul cu baterii de cel putin 12- 14 V. Acestea ar trebui sa oferea suficienta putere pentru lucrari mai complexe. Uite-te dupa modele care vin cu doua baterii in pachet si incarcator independent, ca sa poti incarca o baterie in timp ce o folosesti pe cealalta.
Timpul de incarcare ar trebui sa fie un alt lucru pe care sa-l verifici, in special daca stii ca vei face lucrari de durata, ce nu pot fi acoperite cu o singura incarcare.
Rola de ghidaj – o piesa foarte importanta a fierastraului pendular o reprezinta rola de ghidaj. Aceasta are rolul de a stabiliza lama aproape de varf, inainte de punctul de contact cu materialul taiat.
Cu cat viteza de oscilare este mai mare cu atat lama are un joc mai mare in zona varfului, deci o rola de ghidaj de calitate, din oteluri sau aliaje dure este absolut necesara.
Schimbarea rapida a panzei – ca si in cazul bormasinilor, panza fierastraului pendular joaca rolul burghiului si trebuie deseori schimbata fix in mijlocul lucrarii. Unii producatori au pus la punct sisteme de indepartare rapida a panzei vechi, permitand schimbarea rapida a acesteia, fara a compromite fixarea, deci siguranta ramane neafectata. Nu ai de ce sa nu iti doresti aceasta functie.
Unghi de taiere ajustabil – cum am spus deja, fierastraul pendular sta in mod normal inclinat la unghi de 90 de grade fata de planul suprafetei taiate. In functie de configuratia taieturii dorite s-ar putea sa fie nevoie sa indoi panza la un anumit unghi, fie pentru a lua o curba mai stransa fie pentru a obtine un anumit efect, practic sau vizual. De aceea multi producatori ofera posibilitatea ajustarii talpii de contact cu planul de taiere astfel incat sa obtii un anumit unghi intre plan si panza. Cele mai multe modele permit modificarea acestui unghi intre 45 si 90 de grade.
Poti oricand taia la liber, fara sa ai contact intre placa taiata si talpa fierastraului, dar taietura va fi una foarte aproximativa. In plus este un mod de lucru periculos, lipsind stabilitatea oferita de talpa, si adancime de taiere va fi redusa. Iti recomand deci un model cu unghi de inclinare ajustabil.
Talpa – un aspect deseori negijat la acest tip de unelte este talpa de contact cu materialul taiat. Ea nu reprezinta doar un element de siguranta, invaluind zona de contact a panzei, ci este responsabila si cu stabilizarea fierastraului in timpul taierii. O talpa de calitate va aluneca usor, nu se va opune miscarii in sensul taieturii si nu va lasa nici urme de murdarie sau zgarieturi.
Sistemul de ghidaj – cel mai simplu ghidaj este reprezentat de o simpla piesa de plastic transparent, amplasata in fata panzei, in acelasi plan cu cel de taiere, care iti arata directia in care inainteaza aparatul.
Modele avansate, a se citi scumpe, ofera un LASER pentru a ilumina in linie perfect dreapta directia de deplasare a panzei, insa pentru siguranta unei taieturi drepte cel mai bine este sa folosesti o sina de ghidaj care se fixeaza direct de suprafata obiectului taiat. Tot ce trebuie sa faci este sa sprijini talpa fierastraului de sina si sa impingi inainte si in directia sinei pentru a taia drept.
Alte sisteme de ghidaj folosite destul de des sunt cele pentru taierea in cerc, care se fixeaza de talpa fierastraului si in centrul cercului, in jurul unui pivot, nepermitand deplasarea necontrolata a uneltei in timpul taierii.
LED pentru iluminarea suprafetei de lucru – specialistii recomanda sa lucrezi intotdeauna in spatii bine iluminate, pentru a putea vedea fara probleme ce tai, pentru a observat din timp obstacolele si eventualele resturi ramase pe suprafata taiata. Un LED ce poate fi declansat la comanda se gaseste pe unele modele, permitand iluminarea perfecta a zonei din jurul panzei.
Masca de protectie – este un scut transparent de plastic, montat in fata lamei, pentru a opri aschiile de lemn sau metal sa sara peste tot. N-o sa-ti vina sa crezi cat de des acest simplu accesoriu este ignorat, in pofida avantajelor evidente care nu ar trebui sa afecteze semnificativ pretul de vanzare.
Suflanta / aspirator pentru rumegus si resturi – indiferent daca tai lemn sau metale, taierea va gerera resturi, rumegus, pilitura metalica sau aschii, resturi care te vor deranja si te poti impiedica sa vezi desenul de ghidaj trasat inainte de taiere. O suflanta sau un aspirator sunt de multe ori oferite ca accesorii pentru fierastraiele pendulare sofisticate.
Suflanta sau aspiratorul actioneaza in zona de contact a panzei cu materialul, sufland resturile sau aspirandu-le intr-un recipient ce trebuie golit frecvent. Oricum va trebui sa faci curat dupa ce termini de lucrat, deci de ce sa nu lasi aparatul sa curete cat mai mult pentru tine.
Amortizor pentru vibratii – cu cat motorul este mai puternic si cu cat materialul taiat este mai rezistent cu atat vor creste si vibratiile din timpul functionarii, in special la viteze de oscilatie mari. In aceste situatii orice sistem de amortizare partiala a vibratiilor vine in ajutor, constituind si o masura de siguranta, nu doar una de confort.
Nivelul de zgomot – cum cred ca iti inchipui deja, acest tip de unelte nu este silentios, din contra chiar. Din pacate nivelul de zgomot, exprimat in dB, nu este de obicei o caracteristica mentionata de producatori. Deci e bine sa te interesezi putin inainte de a cumpara, in special daca ai vecini sensibili. Oricum, folosirea unei pereche de casti de protectie fonica este recomandata, pentru propria siguranta.
Maner cauciucat – am fost suprins sa vad modele de fierastraie pendulare fara manere cauciucate. Nu e vorba doar de confortul in utilizare aici, ci si de siguranta pe care ti-o ofera o aderenta sporita, mai ales cand aparatul vibreaza cu putere si trebuie tinut sub control. Eu nu as cumpara un fierastrau fara un maner ergonomic cauciucat, chiar daca as folosi aparatul cu manusi de protectie.
Sisteme de siguranta – orice aparat de taiat este periculos, in special unul puternic, cu lame ascutite. Orice sistem de siguranta este binevenit, inclusiv cele pasive care impiedica “accesul degetelor” in zona lamei si pana la sistemele care previn pornirea accidentala, protectiile la supraincalzire si suprasacina. Peste toate insa trebuie sa tii cont si de propria pricepere. Daca nu stii ce faci mai bine apelezi la un profesionist. Riscurile sunt prea mari.
Dimensiuni si greutate – modelele cu baterii sunt semnificativ mai grele ca cele alimentate de la retea, insa in general discutam de cel putin 2 – 2.5 kg greutate. Puterea motorului determina cat de gros si dur poate fi materialul taiat, insa un motor mai puternic afecteaza negativ greutatea si dimensiunile carcasei, deci vor face aparatul mai greu de manevrat, lucru care afecteaza si siguranta, nu doar confortul.
Va trebui sa faci deci un compromis intre puterea motoroului, taieri indelungate fara pauze si greutate / dimensiuni. Alegerile de genul acestea nu sunt niciodata simple, nu?
Ghidaj pentru cablu – este un simplu carlig care iti permite sa infasori cablul de alimentare inainte sa depozitezi aparatul. Astfel protejezi cablul si eviti contactul accidental intre cablu si panza, care de astfel ar trebui demontata dupa fiecare utilizare.
Geanta de transport – o geanta de plastic dur, cu loc pentru aparat si accesoriile sale nu doar ca va proteja uneltele mai bine, ci si iti permite sa gasesti intotdeauna accesoriile cand ai nevoie de ele, tinand totul organizat. Exista suficiente cutii pentru unelte pe care le poti cumpara separat, dar nimic nu vine mai fix ca geanta proiectata special pentru un anumit model de fierastrau.
Panzele incluse in pachetul de baza – materialul pe care il vei taia determina si tipul panzei pe care il vei folosi. Duritatea, forma si dimensiunea dintilor sau latimea sunt parametri importanti, deci daca vrei sa te apuci de lucru imediat e bine sa alegi un fierastrau care vine cu un pachet de panze diversificat.
Nu uita ca panzele sunt totusi consumabile, deci mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa le inlocuiesti sau sa-ti completezi colectia. Din fericire sunt disponibile multe optiuni la preturi bune.
Nu doar materialul taiat este important insa. In functie de partea pe care vrei o taietura perfecta va trebui sa alegi o panza cu dintii orientati in sus (taie perfect partea inferioara a placii) sau cu dintii orientati in jos (taie perfect partea superioara).
Un tip de panza utila in situatii limitate este cea care iti permite sa tai foarte aproape de suprafete verticale. Inchipuie-ti ca trebuie sa tai foarte aproape de un perete de exemplu. Cum de la suprafata lamei normale pana unde se termina talpa fierastraului mai sunt cativa centimetri nu vei putea termina taietura cu o panza obisnuita. O panza speciala este folosita, mult mai lata, care se extinde in afara talpii de ghidaj.
Cateva modele recomandate de fierastraie pendulare:
- Seria Bosch PST – 500 W putere, alimentare de la retea, 3000 RPM, adancime de taiere lemn 70 mm, functie de suflare si aspirare a parfului, vibratii reduse, talpa fixare reglabila;
- Seria Makita 4300 – 450 W putere, alimentare de la retea, 2800 – 3100 RPM, 1.9 kg, 65 mm taiere in lemn, talpa de aluminiu, capac de protectie aschii;
- Seria DeWALT DW – modele profesionale, alimentare de la retea, pana la 700 W, 3100 RPM, taiere in lemn la 130 mm, taiere la 45 de grade, 2.8 kg, 97 dB nivel de zgomot;
- Seria Black & Decker KS – 620 W putere maxima, 3000 RPM, geanta de transport, taiere oscilanta, cursa 19 mm, taiere la 22.5 si 45 grade;
- Seria Raider RDP – 800 W putere maxima, 3000 RPM, taiere 10 mm in metal si 100 mm in lemn, viteza variabila, ghidaj laser, taiere la 45 de grade;
- Seria Einhell TJ – pana la 750 W putere, 3000 RPM, taiere la 45 de grade, suflanta aschii, inlocuire rapida panza, talpa cauciucata, lampa LED.
Fara indoiala fierastraul pendular este una dintre cele mai utile unelte de bricolaj pentru lucrari de amenajari complexe si proiecte DIY. Sper ca am reusit sa-ti dau cateva idei si sfaturi importante, insa daca esti experimentat in acest domeniu si mai stii alte informatii care crezi ca ar trebui sa se regaseasca in acest articol nu ezita sa le lasi intr-un comentariu mai jos.