Carti

Carti de afaceri: invata sa faci business de la cei mai buni antreprenori

Citeste carti de afaceri si poti afla cum definesc succesul in business cei care l-au obtinut deja in viata. Nu ai garantia ca vei reusi si tu urmand aceiasi pasi, dar vezi cum au trecut de obstacole cei care au reusit.

Carti de afaceri: invata sa faci business de la cei mai buni antreprenori

Se spune ca viata este despre calatorie, nu despre destinatie. Aceasta zicala nu ii impiedica pe multi sa isi stabileasca obiective pe care le urmaresc cu stoicism pana cand reusesc, uitand de multe ori sa respire si sa se bucure de procesul atingerii acestor scopuri personale. Succesul in viata si in afaceri sunt lucruri pe care ni le dorim cu totii, definitia acestei impliniri fiind un lucru foarte personal de la individ la individ.

Tu stii cel mai bine cum masori succesul si ce te face fericit, dar asta nu inseamna ca nu ai de invatat de la cei care si-au realizat deja visul de a avea succes, conform propriei definitii. Iti propun in randurile urmatoare sa exploram universul cartilor de afaceri, lucrari menite a-ti dezvalui cateva informatii despre oamenii de succes, cum gandesc, ce ii motiveaza si cum trateaza obstacolele care inevitabil li se aseaza de-a curmezisul ambitiilor personale.

De ce sa citesti carti de business?

Drumul fiecarei persoane in viata este diferit, asta cred ca este evident pentru toata lumea. Asta nu inseamna ca nu ai de invatat din experientele altora. Aceasta este probabil principala motivatie de a citi carti pentru dezvoltare personala si carti de afaceri scrise de persoane care fie au atins succesul in viata, fie i-au studiat pe “cei care s-au implinit” conform unei definitii relativ universale a succesului, definitie care include de obicei acumularea unei averi personale generoase si/sau construirea unei afaceri cu impact global care va dainui cel putin cateva generatii.

calea catre succes in afaceri

Se spune ca practica este cea mai buna metoda de invatare. Este foarte adevarat ca experienta in afaceri o dobandesti doar in clipa in care iti pornesti propriul business, insa fara a te expune ideilor altora risti sa cazi prada propriei gandiri, fara a vedea si alte puncte de vedere si metode care te pot ajuta in diversele incercari la care este supus orice antreprenor.

Modelul de a invata si apoi a aplica ceea ce ai invatat nu este cel mai propice mod pentru dezvoltarea unui business de succes sau pentru evolutie personala. Dezvoltarea continua este posibila doar daca inveti mereu lucruri noi, deci uite inca un motiv pentru care trebuie sa continui sa citesti chiar si atunci cand ai ajuns la un nivel satisfacator de cunoastere a domeniului in care activezi.

Lasand la o parte invatarea, un bun motiv pentru a citi despre experientele altora este ca ai acum mai multe subiecte de discutie pe care le poti aborda cu prietenii sau cunostintele tale. Se mai spune de asemenea ca citand despre experientele altora si vazand cum acestia au reusit in ciuda obstacolelor te face si pe tine mai optimist, ceea ce nu este deloc un lucru rau.

Carti de afaceri recomandate

Inainte de a trece la lista de recomandari de carti de afaceri si economie trebuie sa-ti reamintesc ca titlurile de mai jos sunt doar niste sugestii personale, nicidecum o lista cu cele mai bune carti de business ale tuturor timpurilor. Lista lucrarilor pe care criticii le-au apreciat pozitiv este enorma si probabil iti trebuie cateva vieti si multa rabdare ca sa le citesti pe toate. Sa incepem deci:

Secretele succesului. Cum sa va faceti prieteni si sa deveniti influent – Dale Carnegie
How to Win Friends and Influence

Una dintre primele carti care iti vin in minte cand te gandesti la carti de afaceri este cea scrisa de Dale Carnegie. Autorului ii este atribuit un citat foarte interesant despre reusita in viata: “succesul inseamna sa obtii ceea ce vrei, iar fericirea inseamna sa vrei ceea ce ai obtinut”.

Daca in general motivele pentru care cineva isi doreste ceva sunt personale, cand vine vorba de atingerea succesului metodele sunt general valabile. Vanduta in peste 15 milioane de exemplare, cartea lui Dale Carnegie te invata sa fii un interlocutor agreabil, sa faci complimente dezinteresate, sa vezi cand este cazul sa bati in retragere in cazul unei neintelegeri, sa negociezi cu potentialii parteneri, sa faci o impresie buna si sa-ti recunosti greselile, printre multe alte tehnici de a obtine ceea ce-ti doresti.

De la idee la bani – Napoleon Hill
Think and grow rich

Autorul este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori din zona motivationala. Hill a petrecut peste 25 de ani studiind persoanele bogate si modul in care acestia si-au dobandit averea. Cartea de fata sumarizeaza in 13 pasi formula succesului, incepand cu schimbarea modului de viata si continuand cu studii de caz ale catorva persoane celebre.

Puterea obisnuintei. De ce facem ce facem in viata si afaceri – Charles Duhigg
The power of habit

Cartea lui Charles Duhigg se foloseste de recentele descoperiri stiintifice pentru a explica cum cheia succesului in diversele actiuni pe care le intrepindem, nu doar in afaceri, depinde foarte mult de deprinderile noastre de rutina si modul in care ele functioneaza.

carti de afaceri de succes

Shoe Dog. Memoriile creatorului Nike – Phil Knight

Creatorul arhicunoscutei companii de echipament sportiv Nike dezvaluie in autobiografia sa cum a ajuns in top, dupa ce a esuat de nenumarate ori, dupa ce a trebuit sa dea piept cu concurenti puternici si dusmani declarati. Daca cele de mai sus nu sunt suficiente pentru a te face sa citesti Shoe Dog atunci poate te va motiva sa afli ca lucrarea se afla pe lista de carti preferate ale altui miliardar celebru, Bill Gates.

Creativity, Inc. – Ed Catmull

Cine nu a auzit de Pixar, celebrul studio de animatie care a scos filme generate pe calculator precum seria Toy Story, Monsters Inc., Finding Nemo, Wall-E si multe altele. Cartea este scrisa de Ed Catmull, unul din fondatorii Pixar, un tanar care a avut un vis simplu: sa faca primul film animat in intregime pe calculator.

Steve Jobs – Walter Isaacson

Singura biografie autorizata a fondatorului Apple, celebrul Steve Jobs este rezultatul a peste 40 de interviuri acordate lui Walter Isaacson in decurs de peste doi ani, timp in care acesta a luat contact nu doar cu Jobs, ci si cu membri ai familiei, prieteni, colegi si competitori.

Biografia nu incearca sa-l puna pe Steve Jobs intr-o lumina buna, stiut fiind temperamentul acestuia si modul incorect de multe ori in care se purta cu cei apropiati si colegii de birou. Acesta este poate cel mai important lucru care m-a atras la aceasta carte, in conditiile in care nu sunt deloc un fan Apple. Walter Isaacson este un biograf foarte cunoscut, motiv pentru care i-am mentionat lucrarile si in articolul cu recomandari cu biografii si memorii.

Alege-te pe tine insuti – James Altucher
Choose Yourself

Traim intr-o lume in continua schimbare, unde cuvantul “securitate” aproape ca a disparut cand il asociem cu siguranta unui loc de munca dupa ce iesi din facultate, de pensionare si de ajutor din partea societatii. Cu toate acestea o multitudine de unelte si forte economice sunt puse astazi la dispozitia individului pentru a reusit sa creeze singur, fara ajutor, arta, afaceri de succes si lucruri care sa schimbe lumea. Cartea este scrisa de James Altucher bazandu-se pe studii de caz care includ si exemple din cariera sa de investitor si antreprenor.

Nu exista cale usoara catre succes
Nu exista cale usoara catre succes

Investitorul inteligent – Benjamin Graham
The Intelligent Investor

Daca te pasioneaza investitiile la bursa si nu numai atunci trebuie sa citesti “biblia” investitorului inteligent, scrisa de Benjamin Graham, unui dintre cei mai cunoscuti consultanti in materie de investitii, ale carui strategii exemplificate au dat dovada de succes in nenumarate randuri.

Cum iti vei masura viata – Clayton Christensen
How Will You Measure Your Life?

Cu totii putem sa ne amintim cateva puncte de cotitura din viata noastra si deciziile pe care le-am luat atunci, insa exista si un alt mod de a privi calea catre succes. Clayton Christensen ne explica in cartea sa cum succesul poate fi atins printr-o strategie corecta si mii de decizii pe care le luam zi de zi in concordanta cu scopul acestei strategii, fara a ne bloca urmarind realizari de moment care ne deviaza de la succesul durabil pe care ni-l dorim cu totii.

Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen R. Covey
The 7 Habits of Highly Effective People

Voi incheia lista cu o lucrare mai noua, deja denumita de critici cea mai importanta carte din domeniul afacerilor a secolului XXI. In randurile acesteia vei deslusi principiile care ii ghideaza pe oamenii de succes, sintetizate sub forma a 7 deprinderi formulate in urma cercetarii diferentelor intre cei fericiti si impliniti si persoanele supuse esecului. S-ar putea sa nu-ti placa adevarurile despre natura umana pe care le vei descoperi insa ele sunt esentiale si nu pot fi ignorate de cei care isi doresc sa aiba succes in viata.

Librarii online unde gasesti carti de afaceri:

  • Carturesti – mii de carti de economie, finante, antreprenoriat si tehnici de management;
  • Libris – carti de marketing, statistica, economie politica si dezvoltarea afacerilor;
  • eMAG – peste 2500 de carti de afaceri, economie si management;
  • Cartepedia – sute de carti de management, leadership, vanzari, marketing;
  • Bookcity – relatii publice si comunicare, finante si contabilitate;
  • Humanitas – lucrari despre publicitate, dezvoltare personala si resurse umane;

Acestea fiind spuse te invit acum pe tine sa imi spui care carti de afaceri ti-au schimbat viata, ce ai invatat din ele si, de ce nu, cum iti definesti tu succesul in viata.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet