Nicaieri nu cred ca este mai evidenta validitatea expresiei „o imagine face cat 1000 de cuvinte” ca in educatie, nu doar in scoala, ci de fiecare data cand vrem sa invatam ceva nou. Chiar daca tehnologia a evoluat, iar cartile s-au mutat incet incet in mediul digital cele tiparite sunt inca populare.
Este de ajuns sa te uiti la oferta de atlase noi care apar in fiecare an ca sa intelegi ce vreau sa zic. Impreuna cu enciclopediile si dictionarele atlasele sunt poate cele mai importante tipuri de lucrari care nu trebuie sa lipseasca din nicio biblioteca.
Asta este parerea mea, fiind crescut cu atlase si enciclopedii tiparite si fara acces la Internet (nu exista atunci, nu de alta), dar asta nu inseamna ca invatarea pe cale vizuala nu se aplica si in ziua de azi.
Este dovedit faptul ca utilizarea de imagini, grafice si scheme in invatare ajuta la retentia mai usoara a informatiei, dezvolta mai rapid capacitatea de a intelege ceea ce citesti si creste capacitatea de analiza si de a gandi structurat, toate puncte foarte importante in dezvoltarea individului, spre deosebire de memorarea de texte, care nu ajuta la dezvoltarea inteligentei in vreun fel.
Paradoxal traim intr-o lume in care informatiile abunda pe Internet, majoritatea fiind oferite gratuit, dar de multe ori ne este aproape imposibil sa gasim acea bucata care ne intereseaza. In aceste conditii este de apreciat ce are de oferit un atlas, o enciclopedie sau un dictionar, care ne pune pe masa toata informatia de care ai nevoie dintr-un anumit domeniu, filtrata, sortata si rezumata la cele mai importante detalii.
Magazine unde gasesti atlase de toate tipurile:
- eMAG – atlase geografice, anatomice, botanice, zoologice;
- Libris – peste 100 de atlase atent selectate;
- Carturesti – sectiune ampla de atlase, harti si ghiduri de calatorie;
- LibHumanitas – cateva atlase pe teme variate;
- Cartepedia – peste 100 de atlase moderne si clasice.
Ce este un atlas?
Definitia clasica a unui atlas este aceea de colectie de harti, insa in timp acest termen a ajuns sa defineasca un atlas geografic. In clipa de fata exista mai multe tipuri de atlase, nu doar cu harti geografice. Printre cele mai comune se numara atlasele istorice, zoologice si botanice, dar exista o multitudine de alte tipuri de atlase, care mai de care mai interesante.
Spre deosebire de dictionare, care reprezinta o lista alfabetica de termeni dintr-un anumit domeniul, si de encliclopedie, care sumarizeaza un anumit topic din cele mai importante puncte de vedere, un atlas este organizat in jurul ilustratiilor domeniului abordat, in jurul carora gasim informatii detaliate cu punctele de interes continute de acele harti sau grafice.
Daca dictionarele si encliclopediile pot fi vazute ca lucrari putin plicticoase, pe care le folosim la nevoie, cand vrem sa verificam ceva anume sau sa ne documentam punctual despre un anumit topic, atlasele se bazeaza pe dorinta noasta de explorare, prezentand informatia intr-o forma foarte accesibila si usor de retinut care ne indeamna totodata sa citim mai departe pentru a descoperi noi informatii inedite.
Termenul ‘atlas’ vine din limba greaca si este o referire la zeul Atlas, un titan despre care se spune ca tine pe umerii sai Pamantul. Frumos zis si perfect adecvat in special pentru atlasele geografice.
Cele mai populare atlase (toate tipurile)
Hai sa vedem acum care sunt printre cele mai cunoscute atlase pe care le poti gasi in magazine. Pe langa acestea am inclus si cateva idei de atlase mai neobisnuite, care abordeaza subiecte mai neobisnuite. Sa vedem acum lista:
Atlase geografice – cum am mai spus, acestea sunt cele mai populare tipuri de atlase, insa exista si aici mai multe subcategorii: cele scolare pentru invatamantul primar, gimnazial, liceal si universitar, atlasele rutiere pentru cei care indragesc calatoriile. Ar mai fi aici si atlasele generaliste, din categoria atlasul lumii, un fel de mici-enciclopedii, dar mult mai bogate in continut vizual si organizate in functie de destinatia geografica sau categoria de varsta a cititorului.
Atlase de istorie – o alta expresie care imi place personal foarte mult este „cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete”, deci cred ca ar trebui cu totii sa investim intr-un atlas de istorie generalist. Si in acest caz oferta este foarte bogata, de la istoria lumii (universala), la cea a religiilor, a civilizatiilor antice precum si cele grupate pe perioade de istorie, tari sau zone geografice.
Anatomice – daca esti pasionat de anatomia corpului uman sau pur si simplu ai nevoie de aceasta informatie la medicina atunci ai nevoie de un atlas anatomic, lucrari de specialitate voluminoase si deci destul de scumpe. Vei avea de ales de obicei dintre atlase anatomice generale sau specializate (sistemul circulator, locomotor, endocrin, digestiv, respirator, nervos, etc).
Zoologice – pasiunea pentru animale si insecte iti poate fi hranita de atlasele zoologice, grupate pe zone geografice sau tipuri de fauna (mamifere, pasari, pesti, insecte samd). Tin minte si acum cat de fascinat eram in copilarie sa descopar specii noi precum pestele geamantan, rechinul ciocan sau ornitoringul, singului mamifer care depune oua (intre timp se pare ca si furnicarii spinosi depun oua pentru a se inmulti). Daca vrei deci sa-i hranesti curiozitatea celui mic cumpara-i un astfel de atlas (le gasesti aici).
Botanice – daca cel mic este insa pasionat de plante atunci cred ca merita sa-i cumperi un atlas botanic. Oferta nu este foarte bogata, insa sigur gasesti unul care sa cuprinda si curiozitati ale naturii precum plantele carnivore. Iti garantez ca cei mici vor fi fascinati de ele si s-ar putea sa-ti placa si tie, in special daca este prea mic si te va pune pe tine sa-i citesti.
Atlase specializate – aici cred ca intra absolut orice nu este inclus in categoriile precedente. Pe mine m-a atras atlasul mondial al vinurilor si cel al marilor explorari si exploratori.
Sunt sigur insa ca lista de mai sus poate fi extinsa cu multe alte atlase tiparite si atlase online precum World Atlas, Atlapedia si Fact Monster, asa ca te invit sa imi spui care atlase te-au facut sa pierzi ore intregi in copilarie cufundat in paginile frumos ilustrate si viu colorate. Pe cele mai interesante le voi adauga bineinteles in lista de mai sus.