Seriale noi care apar in 2020 – The Outsider, Hunters, The Walking Dead: World Beyond

Iti plac serialele? Ti-am pregatit un top cu cele mai bune seriale noi care debuteaza in 2020. Sunt filme seriale care din trailere par ca sunt pregatite sa ne tina ocupati ore in sir cu vizionarea si apoi alte ore cu dezbaterile de dupa.

Seriale noi care apar in 2020 – The Outsider, Hunters, The Walking Dead: World Beyond

Se spune ca serialele sunt noile filme si pe buna dreptate, in conditiile in care productiile hollywoodiene cu bugete imense isi asuma din ce in ce mai putine riscuri, fiind executate pentru a atinge un public cat mai larg, evitand cu maiestrie orice fel de controversa sau final supriza cu potential de a supara sau ofensa.

Calitatea serialelor din ultimii ani cred ca a crescut foarte mult, atragand nu doar bugete mai mari, ci si o serie de actori cunoscuti pe care nu te-ai astepta sa ii vezi pe micul ecran. De aceea ne-am gandit ca ar fi cazul sa facem o lista cu seriale noi care apar in 2020. Nu am adaugat in lista de seriale noi acele seriale deja in derulare care vin cu un nou sezon, deci este vorba doar de seriale in premiera.

Nu stiu daca mai este cazul sa spun, dar lista este bineinteles subiectiva, cu seriale care ne-ar face noua placere la Shopniac sa le vedem. Unele din ele probabil nu se vor ridica la nivelul asteptarilor. Deh, trailerele nu sunt mereu reprezentive cand vine vorba de calitatea serialului sau filmul pe care il promoveaza.

De asemenea, nu le-am spus seriale TV pentru ca multe din ele apar direct pe serviciile de streaming populare, unde poti sa vizionezi episoadele in serie, daca preferi, chiar din ziua lansarii (binge watching nu mai este de mult un termen nou). Aceasta este alta schimbare importanta din ultimii ani.

Pana la urma nici nu conteaza cum ii spunem si unde apuci sa vezi serialul. Ce este clar este faptul ca traim in epoca de aur a serialelor. Timp sa avem sa vedem toate serialele bune din ultimii ani.

Topul serialelor bune care apar in 2020

Un lucru de care nu esti neaparat constient este ca bugetul mult mai mare al unui film fata de un serial inseamna ca si campania de promovare poate incepe mai devreme si este mult mai vizibila. Ce inseamna asta pentru lista noastra de recomandari? Pai cel mai probabil pana la sfarsitul anului lista va suferi modificari importante, in sensul ca o vom actualiza periodic pe masura ce apar surprize importante, inca neanuntate. Te sfatuiesc sa salvezi acest articol in lista ta de boomarks si sa revii din cand in cand pe aceasta pagina.

The plot against America

Daca iti plac istoriile alternative, atunci cea din The plot against America, cu o SUA in care Charles Lindbergh il invinge pe Franklin D. Roosevelt in alegerile din 1940 si duce tara catre fascism s-ar putea sa fie unul din hiturile anului.

Star Trek: Picard

Desi nu sunt un fan declarat Star Trek, The Next Generation a fost una din seriile pe care am urmarit-o cu interes. Din acest motiv ma bucur sa il vad pe Jean-Luc Picard revenind in noua serie Star Trek care ii poarta numele.

Hunters

Ti-am spus ca serialele atrag actori din ce in ce mai cunoscuti, nu? In cazul Hunters capul de afis al serialului este Al Pacino, membru al echipei care vaneaza oficiali nazisti de rang inalt in New York-ul anului 1977.

The Outsider

O crima inexplicabila, circumstante misterioase, HBO, Stephen King; acestea sunt premisele din The Outsider. Daca nu te-am convins suficient poate o va face trailerul:

The Falcon and the Winter Soldier, WandaVision si Loki

Nu doar ca avem din plin filme cu super eroi, dar si seriale nenumarate pe acelasi subiect. In 2020 universul Marvel se extinde cu trei seriale noi: The Falcon and the Winter Soldier, WandaVision si Loki.

Devs

Devs este un serial despre o companie cu o divizie secreta si un inginer software angajat care investigheaza disparitia unei persoane apropiate. Trailerul nu ne spune mai mult, dar nici nu cred ca este nevoie pentru a ne starni interesul.

I am not okay with this

Nu este de ajuns ca Sydney este o adolescenta cu dificultati de ajustare la viata de familie fara un parinte, la colegii din liceu si la pubertate, cand descopera si ca poseda superputeri misterioase din ce in ce mai „nerabdatoare” sa iasa la suprafata. Cum te descurci cu toate acestea cand ai doar 17 ani?

Avenue 5

Serialul de comedie Avenue 5 exploreaza un viitor condus de corporatii si ce se intampla pe o nava spatiala de croaziera a carei intoarcere din excursie este intarziata neplanificat cu cativa ani. Singurul lucru SF mi se pare nava spatiala, ca sa fiu sincer.

Mythic Quest: Raven’s Banquet

Pentru ca sunt fan It’s Always Sunny in Philadelphia o sa urmaresc si Mythic Quest: Raven’s Banquet, un serial de comedie despre lucrul in biroul echipei din spatele studioului care a dezvoltat cel mai mare joc multiplayer din lume, locul unde se duc adevaratele batalii.

Snowpiercer

Serialul urmareste aceeasi poveste din filmul original regizat de Joon-ho Bong (castigatorul Oscar-ului de anul acesta cu Parasite), adica un tren in miscare perpetua intr-un viitor apocaliptic in care toata suprafata pamantului este inghetata.

The Walking Dead: World Beyond

Al treilea serial al cunoscutei francize cu zombie, The Walking Dead, este World Beyond. Povestea se concentreaza pe doua noi protagoniste din prima generatie de dupa evenimentul initial care a dus la investarea planetei cu mortii vii.

neXt

Discutiile din ultimii despre inteligenta artificiala sunt o sursa de inspiratie si pentru realizatorii de seriale bineinteles. neXt este un astfel de serial despre un AI distructiv, scapat de sub controlul corporatiei care l-a creat initial intr-un scop cu totul nobil, bineinteles.

Daca ti-a placut acest articol nu ezita sa-l dai mai departe prietenilor si daca ai ceva de adaugat nu ezita sa folosesti sectiunea de comentarii pentru a participa la conversatie.

Sper ca iti plac produsele recomandate de noi! Shopniac foloseste linkuri de afiliere in paginile sale si primeste un comision ori de cate ori cumperi din magazinele online afiliate partenere. Acest lucru nu afecteaza in niciun fel pretul platit de tine. Mai multe detalii.

JP
Cand nu comand online ca sa evit din comoditate un drum pana la magazin ma uit la clipuri si citesc articole despre tehnologie. In rest sunt pasionat de gadgeturi, filme si jocuri, lucruri care imi ocupa mai mult timp decat ar trebui.
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Nu te costa nimic sa afli cum sa te protejezi atunci cand cumperi online.

Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Nu iti colectam datele personale.

Sunt de acordAfla mai multe
Ce sunt cookie-urile?
Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Abonatii la newsletter primesc ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Nu te costa nimic sa afli cum sa te protejezi atunci cand cumperi online.