Gaming / Laptop-uri

Lenovo Legion Y740s: laptop de gaming usor, subtire, care are nevoie de eGPU

Un laptop fara placa video dedicata si cu monitor de 60 Hz? Pare un non-sens, insa Lenovo are cateva idei pentru cei care doresc un laptop usor si subtire pentru birou/scoala pe care il folosesc atasat la un monitor rapid si o placa video externa ca sa se joace acasa.

Lenovo Legion Y740s: laptop de gaming usor, subtire, care are nevoie de eGPU

Producatorii de laptopuri de gaming imping deja de ani buni greutatea si grosimea portabilelor la valori care fac imposibila racirea corespunzatoare a componentelor. Acestea se “clocesc” literalmente la temperaturi inconfortabile cu repercursiuni pe termen lung, adica peste 90 de grade.

Lenovo crede ca are solutia ideala in persoana lui Legion Y740S, un laptop de 15.6 inch, 15 mm grosime, care cantareste incepand de la 1.7 kg. Impresionant pe hartie, insa exista cateva compromisuri foarte importante pe care trebuie sa le faci. Hai sa incepem cu specificatiile:

Lenovo Legion Y740: ce este si pentru cine?

Urmarind caracteristicile din tabelul de mai jos pare destul de evident ca Lenovo Legion Y740S este un ultrabook intr-un sasiu de 15.6 inch, nu un laptop de gaming. Este intr-adevar un model aratos, cu carcasa din aluminiu si design care nu striga “gaming” de la distanta, insa tot un ultrabook ramane.

ModelLenovo Legion Y740s
Ecran15.6″ UHD (3840×2160) IPS (600 niti, 60 Hz, 100% Adobe RGB, HDR400, Dolby Vision),
15.6″ FHD (1920×1080) IPS (300 niti, 60 Hz, 72% NTSC)
ProcesorIntel Core i9-9880H,
Intel Core i7-9750H,
Intel Core i5-9300H,
pana la Intel Core i9 gen 10 – in curand
Placa graficaIntegrata cu suport eGPU
Memorie RAMPana la 32GB DDR4
StocarePana la 1TB PCIe SSD
Baterie60 Wh, 6 celule, pana la 8 ore autonomie
Porturi2x USB 3.1 Gen 2,
2x Thunderbolt 3 Type-C (Thunderbolt, DP, USB 3.1, HDMI),
SD Card Reader UHS-I (4-in 1), jack audio 3.5 mm
WirelessWiFi 6 802.11 AX 2×2, Bluetooth 5.0
Greutate1.7 kg
Dimensiuni356 x 251.8 x 14.9 mm
Audio2 x 2W difuzoare Dolby Atmos
Sistem de operareWindows 10 Pro 64 biti

Cireasa de pe tort care schimba putin gustul sunt cele doua porturi USB Type-C cu suport Thunderbolt (PCI-E 4x) ce iti permit sa conectezi o placa video externa, montata in Lenovo Legion BoostStation, o carcasa eGPU anuntata in acelasi timp cu Y740S. Cei 500 Watti ai carcasei permit conectarea de placi video foarte puternice.

Mai adaugi un monitor de gaming rapid si obtii un sistem destul de puternic pentru ca Lenovo Legion Y740S suporta si procesoare Intel Core i9 din generatia 9 sau 10 cu pana la 8 nuclee. Sa speram ca sistemul de racire cu 4 ventilatoare cu cate 57 de pale fiecare si Vapor Chamber va putea raci eficient aceste procesoare fara sa sune ca un motor de avion.

Cu tot acest setup ramai legat de birou cand te joci, bineinteles, insa cand termini “treaba” poti lua lejer laptopul cu tine in rucsac, fara dureri de spate.

Lenovo Legion Y740S tastatura

Lenovo Legion BoostStation

Cum am spus mai sus, Y740S este menit a fi folosit impreuna cu o placa video desktop montata intr-o carcasa eGPU cum este Legion BoostStation, produs anuntat in acelasi timp cu laptopul.

Carcasa eGPULenovo Legion BoostStation
Dimensiuni172 x 365 x 212 mm
Dimensiune maxima placa video60 x 300 / 329 x 150 mm – conectori alimentare PCI-E in spate/sus
Greutate8.5 kg
Configuratii cu placa video inclusaNVIDIA GeForce RTX 2060 6 GB
AMD Radeon RX 5700 XT
Sursa de alimentare500 Watti
Alimentare laptop100 Watti via USB Type-C
Conectori2 x USB 3.1 Gen 1, USB 2.0, Thunderbolt 3, HDMI, RJ45, microfon, alimentare
Stocare2.5 / 3.5 inch SATA SSD/HDD

Trebuie sa recunosc ca este un model reusit care costa si destul de putin comparat cu alternativele Alienware, Razer, Aorus samd. La “doar” 250 USD,probabil 1500 de lei la noi, primesti o sursa de 500 Watti, un slot pentru un SSD sau HDD pe care iti poti tine libraria de jocuri si o sumedenie de porturi pentru conectarea perifericelor.

In plus poti incarca laptopul printr-un singur cablu USB-C. Simplu si estetic in acelasti timp.

Parerea noastra

Nu stiu ce sa zic de alegerea Lenovo, pentru ca pe de o parte poti obtine un laptop de gaming portabil complet daca optezi pentru Legion Y740, modelul non-S oferit cu placa video dedicata si ecrane rapide, dar in acelasi timp acesta va fi mai greu si nu la fel de performant pe care il poti face pe Y740S cand il conectezi la o placa video desktop si un monitor cu diagonala mare.

Nu ajuta nici faptul ca laptopul se va vinde incepand de la 1100 USD in SUA, adica probabil 5000 – 5500 de lei la noi. Este prea aproape de cei 6000 lei cat costa un Y740 cu placa video GeForce GTX 1660 Ti. Nu mai punem la socoteala pretul carcasei eGPU, 250 USD, al monitorului si placa video desktop care poate urca la peste 6000 de lei pentru un RTX 2080 Ti.

Asta e parerea mea, dar sunt curios sa aflu de la tine ce parere ai de Lenovo Legion Y740S. Ingenios sau struto-camila?

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet