Gaming

Jocuri pentru PC bune care apar in 2020: Cyberpunk 2077, Doom Eternal, Half Life: Alyx

Te joci pe calculator? Ti-am pregatit o lista cu cele mai asteptate jocuri pentru PC in 2020. Credem ca sunt jocuri bune de la care ne asteptam la sute de ore de distractie in fata monitorului, fie in campanii single-player, fie in multiplayer impreuna cu prietenii.

Jocuri pentru PC bune care apar in 2020: Cyberpunk 2077, Doom Eternal, Half Life: Alyx

Cred ca esti la curent cu interesul din ce in ce mai mare pentru jocurile de calculator si de consola. O crestere impresionanta au inregistrat-o in ultimii ani competitiile sportive electronice (eSports), unde premiile oferite de sponsori au ajuns la sume care rivalizeaza deja cu competitiile sportive traditionale.

Jocurile pentru PC sunt o modalitate de relaxare la fel de buna ca filmele si serialele, ba chiar mai buna daca ne luam dupa descoperirile psihologilor. Din acest motiv (si pentru ca ma joc din cand in cand) am decis sa incepem o noua serie pe Shopniac, dedicata jocurilor pentru PC care apar in viitorul apropiat.

Multe din aceste titluri vor aparea simultan si pe consola, insa la noi in tara PC-ul este inca platforma dominanta cand vine vorba de jocuri. De aceea am decis sa fac o lista in care predomina titlurile de jocuri pentru PC si am evitat exclusivitatile pentru consola. Hai sa vedem care sunt cele mai asteptate jocuri pentru 2020:

Topul jocurilor pentru PC si consola care apar in 2020

Desi lista de jocuri asteptate in 2020 este dominata de jocurile tip first person shooter si open-world exista cateva exceptii notabile. Din pacate pentru cei ca mine nu am vazut niciun titlu de strategie real time RTS interesant. Bine, ca sa fiu sincer nu am vazut nici unul, punct, de ani de zile.

Doom Eternal – 20 martie

Doom si Quake sunt jocurile care au definit genul FPS acum mai bine de douazeci de ani. Doom Eternal este urmarea Doom-ului din 2016 si este produs bineinteles tot de id Software. Daca iti plac jocurile in care omori monstri si demoni, fara sa fii nevoit sa iti pui capul la contributie prea tare acesta este jocul pentru tine.

Half Life: Alyx – 23 martie

Valve se jura ca Alyx nu este Half Life 3, insa pe noi nu ne-au convins. Half Life: Alyx are o singura hiba, una mare de tot: nu va fi disponibil decat in VR, deci fara o casca virtuala nu vei putea juca jocul. Eu sper ca Valve sa se razgandeasca pentru ca primele trailere si clipuri de gameplay m-au facut foarte curios.

Dying Light 2

Daca iti place ideea de parkour combinata cu posibilitatea de a te catara si sari ca in Assassin’s Creed, dar in vedere first person cred ca o sa iti placa si Dying Light 2. Producatorul promite o lume de patru ori mai mare ca in jocul original, mai multe obiecte de mesterit si o poveste cu mai multe fire epice ce se dezvaluie in functie de alegerile pe care le faci.

Resident Evil 3 – 3 aprilie

Se pare ca si industria jocurilor este lovita de mania remake-urilor, insa in cazul Resident Evit 2 din 2019 pot spune ca este OK sa refaci un joc aparut acum cateva decenii, cand grafica 3D inseamna pixeli de dimensiunea unei bucati de faianta. Antialiasing? Shadere? Glumesti, nu? De aceea abia astept sa joc Resident Evil 3, un remake al clasicului joc cu Jill Valentine in care isi va face aparitia si raufacatorul Nemesis.

Microsoft Flight Simulator

Jocurile cu avioane au fost de mult o pasiune de-a mea, insa si aceastea au disparut subit din lumina reflectoarelor. Jocurile cu avioane in care dobori alte avioane, de ele vorbesc, nu de Microsoft Flight Simulator, o serie cu pedigree care te lasa sa zbori pe avioane… comerciale.

Da, suna cam boring, insa nivelul de reproducere al lumii virtuale pe care o promite Microsoft este unul incredibil de detaliat. Nu mai zic ca si vremea din joc va fi corelata cu starea vremii din locatia pe care o survolezi. Deci da, sunt pregatit sa ii dau o sansa.

Assassin’s Creed Valhalla

Dupa o pauza de doi ani Assassin’s Creed revine intr-un nou univers, de data aceasta unul cu vikingi. Este interesant pentru ca nu am jucat multe jocuri in aceasta perioada istorica si ma astept la o recreere minutioasa a lumii acestora, in spiritul Ubisoft, care isi face foarte bine temele cand vine vorba de jocuri open-world.

Wasteland 3 – 19 mai

Jocurile de strategie pe ture nu sunt preferatele publicului, asta e sigur, insa au reusit sa ramana o categorie de nisa cu fanii dedicati. Gandeste-te la seria Civilization si X-Com de exemplu. Wasteland 3 este un RPG izometric care va renunta la mediul post-apocaliptic desertic, stereotipul jocurilor care se petrec dupa un “incident” atomic si merge pe ideea de iarna nucleara, cu multa zapada si viscol si bineinteles o echipa de supravietuitori in aceasta lume de o frumusete dezolanta.

Watch Dogs: Legion

Ubisoft nu m-a convins pana acum cu niciun joc open-world, desi am incercat si primele doua titluri din seria Watch Dogs. Poate Legion va fi cel care va reusit sa gaseasca formula buna. Ideea de baza ramane aceeasi: esti un hacker care trebuie sa se descurce intr-o lume distopiana cu un guvern atotstiutor care incearca sa controleze tot. Bine, nu stiu de ce i se spune viitor si nu prezent, mai ales ca de data aceasta actiunea se va petrece in Londra.

Halo Infinite

Se pare ca jocul cel mai important pentru viitoare consola Microsoft, Xbox Series X, este Halo Infinite. Asta inseamna ca sfarsitul anului, in plin sezon de cumparaturi, este momentul in care vei continua aventura lui Master Chief, o poveste mult mai umana, daca ne luam dupa spusele Microsoft.

System Shock

Am pastrat la sfarsit doua titluri pe care le astept cu cea mai mare nerabdare pentru ca fac parte din universul SF cyberpunk. Primul este System Shock, urmarea jocului de acum foarte multi ani. Bine, nu stim inca daca este o urmare a povestii, un prequel sau daca va rescrie istoria. Stim cu certitudine ca ni se promite o poveste care nu va schimba nimic din parametrii universului care au facut primul System Shock un succes.

Cyberpunk 2077 – 17 septembrie

De departe cel mai asteptat joc al anului este Cyberpunk 2077, amanat deja jumatate de an pentru a fi finisat cum trebuie. Sper sa primim si mai multe scene cu Keanu Reeves. Eu sincer m-am saturat de jocuri AAA lansate pe genunchi si aplaud decizia studioului CD Projekt RED, cunoscut pentru seria Witcher, de a intarzia lansarea. Suparatii vor fi poate bucurosi sa afle ca dupa Cyberpunk 2077 studioul va incepe lucrul la un nou joc Witcher. Vezi, nu toate vestile proaste sunt rele?

As mai fi inclus in lista de mai sus si alte titluri foarte interesante, insa este vorba de jocuri pentru PC cu data de lansare incerta, neconfirmata oficial, deci cu mari sanse sa nu apara in 2020. Este vorba de Diablo IV, The Elder Scrolls 6, Baldur’s Gate III si Overwatch 2, pentru fanii free-to-play.

Multe din titlurile din acest articol precum si alte jocuri de PC si consola gasesti la preturi bune in marketplace-ul G2A.

Acestea sunt jocurile pentru PC pe care eu le astept cu nerabdare in 2020. Si daca doar jumate din ele se ridica la inaltimea asteptarilor tot vorbim de sute de ore de distractie. Tu ce jocuri abia astepti sa joci anul acesta? Spune-ne intr-un comentariu. Si nu uita sa dai share articolului catre prietenii tai ca sa ne ajuti sa scriem astfel de articole si pe viitor.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet