Telefoane Mobile

Telefoane Dual SIM: ce sunt, cum functioneaza, diferente si recomadari

Cine a carat dupa el zilnic mai multe telefoane stie cat de utile sunt niste telefoane dual SIM, care iti permit sa ramai conectat la doua retele de telefonie de pe acelasi mobil. Afla ce sunt, tipurile de dual-SIM si cum le alegi.

Telefoane Dual SIM: ce sunt, cum functioneaza, diferente si recomadari

Unul din avantajele dezvoltarii infrastructurii IT din Romania este ca avem acces foarte rapid la Internet si servicii de telefonie mobila ieftine.

Cu totii cunoastem persoane care utilizeaza cel putin doua telefoane mobile si au cartele pentru mai multe retele de telefonie, insa exista o solutie foarte practica si eleganta in acesta situatie: achizitia unui singur telefon dual SIM care iti permite sa ramai conectat la doua retele de telefonie simultan sau in aceeasi retea folosind doua numere diferite de pe care pot initia apeluri sau pe care poti fi apelat.

In randurile urmatoare vom discuta despre telefoanele dual SIM, incepand cu tehnologia din spatele mobilelor cu doua cartele (sau mai multe), continuand apoi cu diferitele tipuri de dual SIM-uri, vom discuta despre preturi si vom incheia cu o lista de telefoane dual SIM recomandate.

Cum functioneaza tehnologia Dual SIM?

Pentru ca un telefon sa fie compatibil cu tehnologia dual SIM trebuie sa existe doua sloturi pentru cartela SIM, unul sau doua modem-uri radio pentru conectarea la reteaua de telefonie si software specializat de management al celor doua cartele SIM.

Verifica intotdeauna tipul cartelelor SIM acceptate de telefonul mobil: mini-SIM, micro-SIM sau nano-SIM. Nota: o cartela mini-SIM poate fi convertita in micro-SIM sau nano-SIM, iar una micro-SIM in nano-SIM, prin taiere. Invers se pot cumpara adaptoare de conversie, insa cel mai simplu este sa apelezi la operatorul tau de telefonie pentru o noua cartela de dimensiuni corecte.

dimensiuni cartele sim
Dimensiuni standard cartele SIM (imagine: Justin Ormont)

In functie de capabilitatile telefonului vei putea stabili de pe care SIM suni, de pe care te conectezi la Internet samd. Majoritatea aplicatiilor de mesagerie de pe un smartphone modern sunt capabile sa lucreze cu doua SIM-uri simultan, iar in cazul in care nu pot face acest lucru exista suficiente aplicatii gratuite care pot fi instalate ulterior la nevoie.

Odata instalate cele doua cartele SIM in telefon vei vedea in bara de stare doua iconuri indicatoare de semnal pentru reteaua de telefonie, iar cand apelezi un numar sau trimiti un mesaj vei fi intrebat de pe care numar doresti sa faci acest lucru. In afara de asta un telefon dual SIM functioneaza identic cu unul normal, single-SIM.

Diferentele de tehnologie: Pasive, Dual Standby, Dual Active

Cum este si de asteptat exista mai multe tipuri de tehnologii dual SIM, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, asa ca hai sa vorbim pe scurt despre lucrurile la care trebuie sa fii atent cand alegi un telefon cu doua cartele SIM din ofertele magazinelor:

Dual SIM Pasive – cea mai accesibila tehnologie dual SIM, cea in care doar una din cartele este activa la un moment dat. Un comutator hardware sau software face trecerea manuala intre cele doua cartele, una singura putand fi activa pentru a primi si initia apeluri, trimite si receptiona mesaje SMS/MMS. Practic vorbim in acest caz de un telefon caruia nu trebuie sa-i schimbi cartela cand vrei sa treci pe alt numar, insa nu este un telefon dual-SIM in adevaratul sens al cuvantului, avand un singur modem radio, care poate fi conectat la o singura retea si cu un singur numar de telefon.

Dual SIM Dual Standby – daca prima categorie nu impresioneaza din punctul de vedere al usurintei in utilizare sau al functionalitatii, in cazul tehnologiei dual SIM – dual standby vorbim tot de un singur modem radio, insa prin multiplexare ambele cartele sunt contectate simultan la reteaua/retelele de telefonie, putand fi apelate de catre oricine.

In clipa in care preluam un apel insa cartela de pe care am raspuns este singura care ramane activa, cealalta fiind deconectata de la retea pe toata perioada conforbirii, deci acel numar nu mai poate fi apelat si nu mai poate primi mesaje SMS/MMS. Odata terminata convorbirea cea de-a doua cartela revine online si poate fi utilizata normal.

Din motive care tin strict de costuri aceasta solutie este cea mai populara la ora actuala, insa nu este una ideala. Daca ai setat de exemplu conexiunea de date sa se faca prin cea de-a doua cartela, cat timp folosesti prima cartela telefonul tau va fi deconectat de la Internet (daca softul de management dual SIM nu muta conexiunea pe singura cartela activa).

Dual SIM Dual Active – din fericire tehnologia a evoluat pana acolo incat majoritatea neajunsurilor au fost rand pe rand eliminate, asa ca cea mai buna solutie la ora actuala o reprezinta dual SIM – dual active, adica ambele cartele sunt active simultan, tot timpul, fiecare avand alocat un modem radio dedicat.

Cel mai mare dezavantaj al acestor telefoane este costul de achizitie, mai ridicat decat cel al terminalelor care utilizeaza tehnologia pasiva sau dual SIM – dual Standby si consumul mai ridicat de energie, ceea ce duce la o automomie mai scurta a bateriei.

Telefoane triple SIM – trebuie sa-ti spun ca exista si cateva modele de telefoane inteligent dotate nu cu doua, ci cu trei cartele, deci telefoane triple SIM. Din pacate vorbim de modele obscure de la diversi producatori noname, deci deocamdata nu sunt ceea ce putem numi o tehnologie matura.

Dual SIM cu eSIM – o tendinta a ultimilor ani, in special pe modelele mai scumpe. este ca unul din cele doua SIM-uri sa fie virtual, adica eSIM (am scris pe larg despre tehnologie). Tot dual SIM sunt, insa momentan eSIM-urile nu sunt suportate de toti furnizorii de servicii de telefonie mobila.

Dezavantajele tehnologiei Dual SIM

Voi incerca acum sa vorbesc si despre dezavantajele mobilelor dual SIM, pentru ca avantajele sunt clare si le-am discutat mai devreme:

Autonomia scazuta – cea mai mare problema a acestor telefoane (modelele dual standby si dual active)  este ca cele doua cartele omoara literalmente bateria telefonului, pentru ca solicita de doua ori mai mult telefonul in modul standby. Vei observa deci cu ochiul liber cum indicatorul de baterie al telefonului tau va scadea mai repede pe parcursul zilei. Daca nu optezi pentru un o baterie externa va trebui cel mai probabil sa incarci telefonul cel putin zilnic si chiar de doua ori pe zi daca il folosesti intens.

Este usor sa folosesti cartela gresita – chiar daca pare o problema triviala, poti foarte usor sa uiti care este cartela activa si sa trimiti un mesaj sau sa apelezi de pe cartela gresita. In functie de situatie astfel de intamplari se pot dovedi mai mult sau mai putin problematice.

cartele sim de telefon

Expunere mai mare la unde radio – ma refer aici in special la modelele cu doua modem-uri radio, care iti vor expune organismul la de doua ori mai multe unde radio cat timp ambele cartele sunt active in telefon si conectate la retea. Pentru a-ti proteja sanatatea, daca trebuie sa folosesti neaparat un telefon dual SIM incearca sa nu-l tii foarte aproape de tine cand te afli la birou sau cand ai ajuns acasa. Cel mai rau caz este sa-l tii in buzunarul de la pantaloni tot timpul.

Calitatea terminalelor ieftine – aceasta problema s-a mai rezolvat, de cand producatorii mari de smartphone-uri au sesizat oportunitatea de a acoperi cerinta din piata pentru modele dual SIM si au inceput sa ofere aceasta tehnologie in modele avansate din punct de vedere hardware.

Initial insa marii producatori (Samsung, LG, HTC, Sony) s-au tinut departe de aceasta piata, preferand sa vanda mai multe telefoane in locul unuia singur cu doua cartele, insa pe masura ce producatorii chinezi (Huawei, Lenovo, Xiaomi) si cei locali au inceput sa vina din urma, primii nu au avut incotro si s-au conformat tendintelor pietei. Dupa ce au intrat in cursa terminalelor ieftine au patruns si pe segmentul dualSIM.

Recomandari de telefoane Dual SIM

Daca acum doar cativa ani oferta de telefoane cu doua cartele era una foarte slaba, in ziua de azi cam toate telefoanele noi sunt Dual SIM, atat cele foarte ieftine, cu preturi care incep de la mult sub 500 de lei, dar si telefoane din topul nostru care au inca de la lansare versiune dual SIM. Pregateste-te insa sa platesti foarte multi bani pentru modelele premium.

allview p8 lifehuawei p20 litesamsung galaxy a50telefon mobil dual SIM Samsung Galaxy
Modele pana in 500 de leiModele intre 500 si 1000 de leiModele intre 1000 si 1500 de leiModele peste 1500 de lei

Daca vrei totusi sa cumperi un model dual SIM si ai nevoie de o recomandare punctuala avem articole cu recomandari pentru toate bugetele. Le gasesti pe aceasta pagina.

Magazine online care au in oferta telefoane duam SIM:

  • eMAG – peste 500 de modele care accepta doua cartele SIM;
  • PCGarage – peste 300 de modele incepand de la putin peste 200 de lei;
  • evoMAG – telefoane inteligente si featured phone dual SIM;
  • Orange – multe modele de buget, dar si flagship-uri lansate recent. Se pot cumpara si la liber, fara abonament.

Dar destul despre telefoane dual SIM. Tu ce parere ai despre aceasta tehnologie? Ai apucat sa o folosesti, si daca da, ce ti s-a parut cel mai evervant lucru sau cel mai util? Te astept cu intrebari si observatii in sectiunea de comentarii de mai jos.

Avatar pentru Ionuț-Alexandru Popa
Pasionat de gadgeturi, tehnologie (despre care scriu din 2003), filme și jocuri, lucruri care îmi ocupă probabil mai mult timp decât ar trebui.
Pazeste-ti portofelul: afla cum te protejezi atunci cand cumperi online
Te abonezi gratuit la newsletter si primesti automat ghidul Cum cumperi in siguranta pe Internet
4 comentarii
Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!
Iti este teama sa cumperi online?
Banii tai sunt in siguranta daca te abonezi la newsletter-ul Shopniac si citesti ghidul gratuit Cum cumperi in siguranta pe Internet