Cand iti planuiesti urmatoarea vacanta ultimul lucru la care te gandesti sunt accidentele si incidentele neprevazute. Si eu fac la fel cu siguranta, insa incerc sa nu uit niciodata sa imi fac o asigurare de calatorie pentru straintatate, indiferent ca plec intr-un scurt city break sau intr-o vacanta exotica.
Este un cost minor in comparatie cu costul calatoriei si imi permite sa imi iau gandul de la diverse situatii si probleme care pot aparea intr-o calatorie intr-o tara straina. Nu vrei sa transformi o vacanta ieftina intr-un credit de nevoi personale, nu?
Citeste in continuare daca vrei sa afli mai multe informatii despre asigurarile de calatorie, adica in principal ce tip de riscuri sunt acoperite, ce optiuni e bine sa contractezi pe langa pachetul de baza si cum functioneaza o astfel de polita in cazul in care are loc un eveniment nefericit.
Ce este asigurarea medicala de calatorie?
Vei observa probabil ca acest tip de asigurare este afisat de multe ori foarte vizibil ca asigurare de calatorie, ca apoi cateva randuri mai jos sa vezi ca este vorba de o asigurare medicala de calatorie.
Acest lucru se intampla pentru ca in principal riscurile acoperite de aceste polite se refera la cele medicale precum asistenta de urgenta, reapatriere pentru titular, pentru minori, deces, invaliditate permanenta si alte cheltuieli tot de natura medicala.
De-a lungul timpului aceste polite au fost extinse pentru a include si alte riscuri legate de calatorii, precum asigurarea documentelor si a bagajelor, raspundere civila pentru asigurati si alte optiuni extra, optionale sau incluse in pachetele mai scumpe.
Fiecare asigurator isi creeaza propriile pachete, deci este aproape imposibil sa compari direct preturile intre asiguratori pentru ca fiecare polita este diferita.
Important de retinut este ca asigurarile de calatorie nu se fac pentru teritoriul Romaniei, deci se aplica doar in cazul excursiilor in strainatate. S-ar putea totusi sa existe si alte teritorii excluse, precum zone de razboi sau tari cu costuri medicale foarte mari.
Pe teritoriul tarii noastre nu ai nevoie de o astfel de polita cat timp este asigurat la Casa de Sanatate. In plus oricarei persoane de pe teritoriul tarii noastre ii este asigurat tratament medical de urgenta, chiar si celor aflati doar in tranzit.
Cat costa o asigurare de calatorie?
Din experienta mea cu politele cumparate in ultimii 10 ani in general vei plati in jur de cateva zeci de lei pentru o persoana ce calatoreste in scop turistic timp de o saptamana in Europa. Costurile variaza in functie de criterii clare si probabil cateva cunoscute doar de asigurator. Principalele criterii sunt:
- Destinatia – costurile medicale in tari precum SUA si Canada sunt mai mari, afectand bineinteles si costul politei. In tarile periculoase riscurile sunt si mai mari, deci si calatoriile in aceste teritorii vor creste costul de asigurare.
- Durata calatoriei – cu cat stai mai mult in afara granitelor tarii cu atat vei avea mai mult de platit, bineinteles.
- Suma asigurata – este suma maxima acoperita de polita. De obicei suma este defalcata in functie de tipul incidentului, fiecare avand o suma maxima acoperita de polita. Ti se ofera de obicei cateva pachete de asigurare, cu valori asigurate diferite. Personal aleg intotdeauna pachetul de mai scump, chiar daca pare putin probabil la prima vedere sa ai nevoie vreodata nevoie de cateva zeci de mii de EURO. Mai bine sa platesti degeaba asigurarea decat sa fie nevoie sa produci rapid astfel de sume de bani.
- Scopul calatoriei – este unul dintre criteriile importante care determina valoarea politei. De obicei ai de ales dintre calatorii in scop turistic, de afaceri, pentru studii, munca sau ca sofer profesionist. Scopul determina automat clasa de risc in care te incadrezi, deci si valoarea pe care trebuie sa o platesti pentru a te asigura.
- Numarul de persoane asigurate – unii asiguratori asigura discounturi pentru familii sau grupuri mai mari de persoane, deci s-ar putea sa fie mai convenabil sa contractezi o astfel de polita.
Citeste cu atentie formularul pentru ca nu toate persoanele se pot asigura (de exemplu daca suferi de boli cronice, calatoresti ca sportiv profesionist pentru a participa la competitii, consumi substante interzise samd). Criteriile difera de la asigurator la asigurator si de la polita la polita, motiv pentru care nu pot sa iti le insir pe cele general valabile in acest articol.
Nici sa nu te gandesti sa completezi eronat formularul de asigurare in indeea de a reduce costurile asigurarii. Te vei trezi ca de fapt nu esti asigurat si va trebui sa scoti singur bani din buzunar pentru a rezolva problema aparuta. In plus poti fi acuzat de frauda, caz in care consecintele pot ajunge in sfera juridicului.
Optiuni extra pe care ar trebui sa le consideri
Pe langa optiunile incluse in majoritatea asigurarilor, care tin de obicei de aspectele medicale, asiguratorii mai pun la dispozitie si cateva optiuni extra, care se pot dovedi de real ajutor. Optand pentru aceste vei creste automat si valoarea politei.
Asigurare suplimentara pentru sporturi de sezon
Daca nu calatoresti doar in scop de agrement si vrei sa practici cateva sporturi specifice zonei este bine sa bifezi optiunea de asigurare pentru sporturi de sezon.
Este foarte important sa verifici lista de sporturi acoperite de aceasta optiune. De obicei asiguratorul te acopera in cazul accidentelor la ski, snowboard, calarie, ciclism, rafting, adica activitati neincadrate in categoria sporturilor extreme, unde intra de exemplu parasutism, curse auto, scufundari, bungee-jumping, alpinism si competitii sportive.
Asigurare pentru anularea vacantei
Este o optiune care iti permite sa recuperezi costurile cu achizitia pachetul de vacanta (transport, cazare, samd) in limita unei anumite sume, in cazul in care evenimente neprevazute te obliga sa anulezi calatoria.
Asigurare de asistenta rutiera
Daca mergi cu masina in vacanta o optiune utila este cea de asistenta rutiera in caz ca te lasa masina in drum sau in caz de accident. Aceste cheltuieli pot include transportul pana la service, masina de schimb, cazare, recuperare vehicul sau chiar repatriere. Verifica intai insa daca asistenta rutiera nu este inclusa implicit in polita ta auto tip CASCO.
Asigurare pentru calatoriile cu avionul
Daca alegi sa calatoresti cu avionul atunci poate doresti sa te asiguri impotriva pierderii bagajului, intarzierii sau anularii caurselor, lucruri care se pot intampla nu doar cand calatoresti low-cost, ci si la companii de linie. Iti spun asta din experienta personala.
Asigurare pentru bagaje
Bagajele le poti asigura suplimentar pana intr-o anumita suma pentru pierdere, furt, talharie, deteriorare in caz de accident, incendiu, cutremur, inundatie si alte astfel de catastrofe. Este o optiune destul de utila care nu costa foarte mult.
Ce faci cand trebuie sa folosesti polita de asigurare?
Poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il retii este ca fiecare polita de asigurare de calatorie include o procedura speciala pe care trebui sa o parcurgi pentru a beneficia de acoperirea acesteia. Nu te juca cu aceste lucruri si citeste cu atentie polita inainte de a pleca in calatorie. Este bine sa o ai intotdeauna cu tine la indemana, fie imprimata pe hartie, fie salvata pe telefon sau in cloud.
De obicei esti obligat sa suni asiguratorul la numarul dedicat de pe polita intr-un anumit interval de timp de la momentul in care are loc un eveniment asigurat de polita pe care ai contractat-o. Departamentul de asistenta te va ghida in continuare, de obicei catre o companie de asistenta care poate plati contravaloarea serviciilor, altfel va trebui sa achiti tu facturile, urmand a recupera banii de la asigurator intr-un anumit interval de timp.
Este recomandat deci sa citesti exact termenii politei, inainte de contractarea acesteia. Nu oricine isi permite sa achite din propriul buzunar costurile tratamentului medical, chiar daca ulterior isi va recupera banii.
De unde cumperi online asigurari pentru calatorie?
Cel mai rapid si usor mod de a contracta o noua polita de calatorie este sa apelezi la multiplele servicii online, unele oferind access la politele mai multor asiguratori, deci iti va fi foarte usor sa compari ofertele disponibile si sa o alegi pe care care iti convine cel mai mult.
De obicei iti poti crea un cont cu datele personale, pe care le poti refolosi ulterior, pentru o noua calatorie. S-ar putea ca si banca ta sa ofere astfel de servicii, tot printr-un asistent de brokeraj care faciliteaza accesul la politelor asiguratorilor principali. Deci cauta sectiunea de servicii extra in interfata de Internet Banking.
Cateva servicii recomandate:
- RCA-ieftin – desi numele nu e deloc inspirat, acest site ofera multe tipuri de asigurari, nu doar auto;
- eMAG – polite emise automat, fara confirmare telefonica, pentru principalii asiguratori din piata;
Desi sper ca am acoperit cele mai importante aspecte legate de asigurarile de calatorie sunt sigur ca mai ai si tu cateva observatii, eventual experiente personale pe care te rog sa ni le impartasesti tuturor intr-un comentariu mai jos.